Simona Halep, Jannik Sinner și Iga Swiatek sunt campionii de Grand Slam care au fost depistați pozitiv la controale anti-dopaj, în ultimii ani.

Listei care numără jucători cu succese notabile în cele mai mari competiții ale tenisului, dar și cu probleme în raport cu regulamentul tenisului, i se adaugă numele australianului Max Purcell.

Campionul US Open 2024 în proba de dublu, Max Purcell, suspendat provizoriu din tenis

Specializat în proba de dublu, în care a câștigat turneul de la Wimbledon, în 2022, și întrecerea de la US Open, din acest an, alături de Jordan Thompson, Max Purcell (26 de ani) a acceptat o suspendare provizorie, impusă de Agenția Internațională a Integrității în Tenis, după ce jucătorul de la antipozi s-a folosit de o metodă interzisă.

„Jucătorul în vârstă de 26 de ani, Max Purcell, a admis încălcarea articolului 2.2 a regulamentului utilizării prin metoda interzisă și a cerut să primească o suspendare provizorie, începând cu data de 10 decembrie 2024,” informează ITIA, conform Fox Sports Australia.

Purcell este în prezent număr doisprezece, în ierarhia ATP de dublu și va rata, spre deosebire de Jannik Sinner, Iga Swiatek sau Simona Halep, ediția 2025 a Openului Australian.