Încălzire sau bătaie de joc? Fost număr 9 WTA, Coco Vandeweghe a provocat un scandal nemaiauzit în SUA
Fostă semifinalistă la Australian Open, Coco Vandeweghe a refuzat să se încălzească alături de adversara sa.
Fostă semifinalistă a Openului Australian, Coco Vandeweghe a fost acuzată de lipsă de implicare în cadrul unei sesiuni speciale de încălzire derulată în timpul turneului ITF din Landsville, SUA. Partida jucată de Coco Vandeweghe și Ekaterine Gorgodze în primul tur a fost întreruptă din cauza căldurii după două seturi, iar Gorgodze i-a solicitat lui Vandeweghe o scurtă încălzire înainte de reluarea jocului.
Din limbajul corporal, Coco Vandeweghe nu a fost încântată de idee, necolaborând conform așteptărilor și arătând o lipsă de efort taxată de fani pe rețelele sociale. ”N-am idee cum nu a fost descalificată după asta,” a scris un urmăritor revoltat.
Coco Vandeweghe, acuzată de lipsă de implicare
— Gigi (@Prinznutella7) August 11, 2021
Vandeweghe being her petulant self and refusing to do a proper warmup. No idea how she didn’t get defaulted for this. pic.twitter.com/SFxQg40Biu
La scurt timp după, Vandeweghe (29 de ani, 160 WTA) s-a retras la scorul de 0-2 în setul decisiv, dar le-a explicat fanilor pe Twitter că a suferit de epuizare și greață, pe fondul vremii caniculare.
”În legătură cu clipul care a circulat pe rețelele sociale: am suferit și încă sufăr de o gravă infecție de sinus care îmi limitează respirația. Târziu în setul doi am arătat și simptome de epuizare. Am avut crampe intense și o greață puternică. M-am străduit să închei setul. După suspendarea jocului fizioterapeutul meu a făcut o treabă grozavă, m-a hidratat și mi-a readus temperatura corpului la normal. La revenirea pe teren, advesara mea a cerut încălzire, i-am spus arbitrului că aș prefera să sar peste încălzire, din cauza oboselii, pentru a conserva energie. În schimb, i-am recomandat adversarei mele să se încălzească cu antrenorul său, lucru permis de regulament. Ei au refuzat, în consecință am decis să îmi păstrez cât mai mult din energie pentru a putea concura. Nu am avut nicio dorință de a întrerupe jocul însă,” a scris Vandeweghe pe Twitter.
— CoCo Vandeweghe (@CoCoVandey) August 12, 2021
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News