Interviu eveniment cu Nastase si Tiriac: "Noi plecam din Romania, dar Romania nu pleca din noi!" Intamplare amuzanta la intalnirea cu presedintele Americii

Performantele lor, obtinute atat impreuna, cat si individual, au facut ca numele tarii noastre sa se auda dincolo de granite, chiar si intr-o perioada in care, dupa cum marturisesc chiar cei doi intr-un interviu exclusiv pentru PRO TV, lucrurile nu erau deloc usoare. 

"Mergeam cu trenul, cu masina, cu ce apucam sa mergem ca sa ajungem undeva. Din cand in cand nu aveam viza pentru tara respectiva, stateam pe la granite doua trei zile, nici nu intram. Iti trebuia viza pentru orice tara in afara de Austria, Turcia si Uniunea Sovietica. Era foarte, foarte dificil", povesteste Ion Tiriac. 

Totusi, Tiriac si Nastase nu au dat importanta acestor piedici si au facut totul pentru a simti mandria intonarii imnului national in onoarea lor si pentru a purta sufletul de roman in toata lumea. 

"Am fost o alta generatie, o alta epoca. Insa, pe vremea noastra, sa joci pentru tara era nu numai o onoare, era un lucru cu care puteai sa spui <<Mi-am implinit toata viata! Am reprezentat tara!>>. Iar cand iti canta imnul, imnul comunist, pe vremea aia, stateai drept! In Statele Unite, la a doua finala pe care am jucat-o acolo, au gresit un pic americanii, care au o cultura un pic mai diferita decat a noastra, si au cantat <<Traiasca Regele!>>. Eu am iesit afara de pe teren si i-am obligat in ziua urmatoare sa-mi cante imnul tarii mele. Au facut-o. Era alta treaba, era o mare onoare, nu nationalism, nici patriotism, cu toate ca si la scoala am fost invatati lucrurile astea", spune Ion Tiriac. 

Acesta a fost motivul pentru care au ales sa joace la Cupa Davis impreuna, cu toate ca aventura lor ca echipa a inceput tarziu, dupa cum isi aminteste Ilie Nastase, pe la 20 de ani ai sai. Totusi, dorinta de a juca pentru Romania a fost intotdeauna mai presus de tot. 

"Noi plecam cam 11 luni din 12, dar, va spun sincer, Romania nu pleca din noi. Asta a fost la noi, Cupa Davis. Noi ne-am batut, recunosc, eu am gresit la ultimul meci, ca am venit prea tarziu. Dar, cand era Cupa Davis, lasam totul la o parte. Putea sa fie Roland Garros si orice, noi jucam Cupa Davis", povesteste Ilie Nastase.

S-au intalnit cu presedintele Nixon, la Casa Alba, si au ramas uimiti de familiaritatea cu care se purtau discutiile intre el, presedintele unei tari, si jucatorii americani de tenis. In Romania nu era asa, insa nu s-au gandit niciodata sa plece.  

"Peste tot unde intram, tot eram cu romanii impreuna. Si, incepand de la Piatra Mare pana in Postavaru, pana in Brasov, pana in Poiana, pana in Bucuresti Tenis Club Roman, astea erau discutiile noastre. Se spune ca poti sa scoti un roman din Romania, dar nu poti sa scoti Romania din roman. Ei, asa a fost, asa este, nu suntem cu steagul de 23 august sau de 1 decembrie. Astia am fost noi si, sa fiu sincer, daca ar fi sa o repet, as face-o din nou", marturiseste Ion Tiriac. 

CITITI AICI INTEGRAL INTERVIUL EXCLUSIV PENTRU PRO TV CU ION TIRIAC SI ILIE NASTASE: 

Doi dintre romanii care au pus numele Romaniei pe harta performantei si lucrul acesta nu e dat niciodata la o parte. Cum retraiti acele momente in care ati dus numele Romaniei la loc de cinste? 

Ilie Nastase: Eu cred ca eu si cu Ion ne-am axat foarte mult pe Cupa Davis. Tin minte si acum ca formatul era foarte diferit fata de ce este astazi. Se numea Challenge. Challenge insemna ca cel care castiga in anul dinainte statea pana veneau ceilalti care jucau cate 7-8 meciuri si astepta sa joace finala. Noi am facut trei finale si eram foarte axati pe treaba asta. Cu doua saptamani inainte de luam liber, ne antrenam si jucam. Era singura data cand puteam sa jucam in echipa. Si asta ne-a placut foarte mult. Noi eram pe treaba asta, pe Cupa Davis. 

Ion Tiriac: Am fost o alta generatie, o alta epoca. Insa, pe vremea noastra, sa joci pentru tara era nu numai o onoare, era un lucru cu care puteai sa spui <<Mi-am implinit toata viata! Am reprezentat tara!>>. Iar cand iti canta imnul, imnul comunist, pe vremea aia, stateai drept! In Statele Unite, la a doua finala pe care am jucat-o acolo, au gresit un pic americanii, care au o cultura un pic mai diferita decat a noastra, si au cantat <<Traiasca Regele!>>. Eu am iesit afara de pe teren si i-am obligat in ziua urmatoare sa-mi cante imnul tarii mele. Au facut-o. Era alta treaba, era o mare onoare, nu nationalism, nici patriotism, cu toate ca si la scoala am fost invatati lucrurile astea. De asta nu ne-am dat niciodata la o parte si jucam Cupa Davis. Ce asteptam noi sa jucam jocuri balcanice, care nu erau importante... Dar, intotdeauna, cand ne-au chemat, acolo am fost. Nu ceream noi bani sa jucam, nici macar transportul... Ni-l plateam singuri. 

Va asteptati, cand erati mic, sa jucati cu domnul Tiriac?

Ilie Nastase: Nu! De fapt, cand eram mic, domnul Tiriac a inceput cu fratele meu, Costica, sa joace. Si, chiar am avut un meci la Brasov, eu cu Marmureanu si el cu Costica. Deci, a fost mai aproape de Costica. De-abia pe la 17-18 ani... Tocmai vorbeam inainte sa intram aici ca domnul Tiriac m-a invatat sa fac si nodul la cravata, ca nu stiam. Atunci, a trebuit sa plecam la Sofia si nu aveam pantofi, mi-a dat o pereche de pantofi. Asa a inceput. Apoi, am avut norocul sa jucam cu Franta la Roland Garros si a fost prima data cand am jucat impreuna, la 20 de ani. Si, de atunci, am jucat foarte mult impreuna.

Noi plecam cam 11 luni din 12, dar, va spun sincer, Romania nu pleca din noi. Asta a fost la noi, Cupa Davis. Noi ne-am batut, recunosc, eu am gresit la ultimul meci, ca am venit prea tarziu. Dar, cand era Cupa Davis, lasam totul la o parte. Putea sa fie Roland Garros si orice, noi jucam Cupa Davis. Dansul are peste 100 de meciuri, eu am 146 si suntem in primii 10 ca participare. 

Care a fost momentul in care v-ati simtit cei mai mandri ca sunteti romani?

Ilie Nastase: De fapt, noi ne faceam treaba, nu faceam nimic in plus. Ne faceam treaba noastra si cred ca daca fiecare si-ar fi facut treaba ca noi, eram toti... Nu stiu, nu eroi, dar era mai bine pentru toata lumea. 

Ion Tiriac: E adevarat, dar, totusi, daca te gandtesti bine, in 1969, dupa finala aia de Cupa Davis la Cleeveland, pe care noi am pierdut-o, am fost prima echipa dintr-o tara comunista, invitata privat la Casa Alba de Nixon. Adica, pentru noi a fost o mare cinste, o onoare, si pentru Tara Romaneasca, ministrul nostru era cu noi. Fiecare cu mentalitatea lui: noi astia patru si capitanul de echipa eram imbracati in uniforme pe care le-am facut tot noi, acolo drepti. Arthur Ashe a venit intr-un pulover, Stan Smith fara nu stiu ce. Si, vine Nixon cu mainile intinse: <<Arthuro, my boy, how are you?>> si Arthur Ashe zice: <<Richie, how you doin'!>>. Aproape am cazut din picioare, ma gandeam: <<Asta ii zice Richie lui Nixon, ne aresteaza astia pe toti>>. Nu, asa era vremea acolo, aia era epoca. E inutil sa compari cu ziua de astazi, n-ai cum sa te aliniezi la ziua de azi. Mergeam cu trenul, cu masina, cu ce apucam sa mergem ca sa ajungem undeva. Din cand in cand nu aveam viza pentru tara respectiva, stateam pe la granite doua trei zile, nici nu intram. Iti trebuia viza pentru orice tara in afara de Austria, Turcia si Uniunea Sovietica. Era foarte, foarte dificil. Nu ne-am plans niciodata, am jucat, am facut tot, am reusit sa aducem o finala de Cupa Davis Romania. Cu tot respectul, eu inca nu am vazut un eveniment sportiv in Romania, dupa acea finala de Cupa Davis, cu atata amploare, cu atata interes. A fost o treaba care, din pacate, atat eu, cat si domnul Nastase, in zilele alea, nu am reusit sa o aducem Romaniei si astazi regret. 

Dumnealui ii e mai usor, are Grand Slam-uri, Masters, a fost numarul 1 in lume. Insa, pentru mine, care nu eram numarul 1 in lume, dar eram unde eram, ar fi fost cireasa de pe tort. 

Cand spuneti Romania, care este primul cuvant la care va ganditi?

Ilie Nastase: Pentru mine e tara unde m-am nascut, tara de dor. Eu asa ii spun. Plecam mereu si ma gandeam cand jucam la acasa. Atat. 

Ion Tiriac: Nici acum, nici atunci, nu a fost diferit pentru noi. Peste tot unde intram, tot eram cu romanii impreuna. Si, incepand de la Piatra Mare pana in Postavaru, pana in Brasov, pana in Poiana, pana in Bucuresti Tenis Club Roman, astea erau discutiile noastre. Se spune ca poti sa scoti un roman din Romania, dar nu poti sa scoti Romania din roman. Ei, asa a fost, asa este, nu suntem cu steagul de 23 august sau de 1 decembrie. Astia am fost noi si, sa fiu sincer, daca ar fi sa o repet, as face-o din nou. 

Ilie Nastase: Cred ca multi se deghizeaza in eroi de 1 decembrie doar. Ma refer poate mai mult la politicieni si asta nu e bine, sa fii doar o data pe an roman, sa te simti patriot. Daca ne-am face toti treaba, am fi toti patrioti.