INTERVIU Irina Spîrlea și tenisul de ieri și azi:"Am stat de la București la Arad la burduful dintre vagoanele trenului"
Tenis
Stabilită în Roma, Irina Spîrlea, fost număr 7 WTA, a vorbit în exclusivitate pentru www.sport.ro. Prima parte a interviului-eveniment e o trecere prin viața Irinei, de la primii pași în tenisul din România, până la viața de după sportul alb.
- Ștafeta preluată de copii, cu soțul Irinei în rol de antrenor
- Artificiile din Roma. "Până și câinele meu a înțeles că a câștigat Italia titlul european!"
- Wimbledon 1997 și unica rachetă ruptă în carieră. "Mi-a lăsat un nod în gât acel meci"
- Un drum pe care nu-l va uita vreodată. București - Arad, între vagoanele trenului
- Irina Spîrlea: "Pe vremea mea, orice familie putea în România să-și înscrie copilul la tenis. Cluburile ajutau!"
- De ce s-a retras Irina Spîrlea la 26 de ani
- Războiul premiilor în bani din tenis. "Sunt femeie, dar de multe ori băieții au dreptate"
- Irina Spîrlea, despre dezbaterea The GOAT
- Un stil de joc pe cale de dispariție? "Ce-mi plăcea și mie Stefan Edberg!"
- Irina Spîrlea, despre progresul tenisului masculin italian
- Irina Spîrlea a câștigat patru titluri la simplu și șase la dublu
- Meciurile Irinei Spîrlea cu surorile Williams
de Andru NENCIU
Irina Spîrlea (47 de ani) revede și acum paralelele ruginite pe care un tren plin ochi se deplasa din București spre Arad. Poartă secvențele de la juniorat peste tot cu ea și le mai povestește, din când în când, și copiilor săi, Tommaso (19 ani) și Francesca (16 ani), jucători de tenis pregătiți de soțul Irinei, Massimiliano Pace, câteva întâmplări din cariera începută pe suprafața cărămizie de la Dinamo și încheiată la 26 de ani.
Ce spune despre dezbaterea în privința The GOAT, revirimentul tenisului din Italia și necesitatea investițiilor din partea părinților în cariera micului tenismen... în interviul de mai jos.
Bună, Irina! Ce mai faci?
Sunt bine, am stat la mare câteva săptămâni, cu cât cresc copiii devine din ce în ce mai greu să organizezi totul în privința vacanțelor, să putem sta și noi în vacanță.
De când nu ai mai venit în România?
Ultima dată am fost acum vreo patru ani. Din cauza pandemiei a fost situație grea, s-au schimbat datele problemei de la o zi la alta și asta m-a împiedicat să vin în România, să-i văd pe ai mei (n.r. - părinții Geta și Dumitru Spîrlea), să văd țara. Dar ne vedem prin Skype, ai mei au schimbat biletele București - Roma de mai multe ori, până acum nici nu mai erau zborurile, trebuia să faci vreo 12 ore până la Roma... Încet-încet, sper că ne vom întoarce la viața normală. Îi aștept pe ai mei să vină la Roma toamna asta.
Ștafeta preluată de copii, cu soțul Irinei în rol de antrenor
Fata ta, Francesca, deja joacă la concursuri importante în Italia, băiatul joacă și el tenis...
Francesca a început să joace câteva concursuri de junioare, se distrează, e liniștită, progresează încet-încet. Băiatul a avut puține probleme cu spatele, a avut de tras aproape un an, nu știam dacă trebuie să se opereze sau nu, dar Doamne ajută, n-a trebuit să se opereze.
Soțul tău, Massimiliano Pace, îi antrenează?
Soțul meu îi antrenează, vom vedea anul viitor în ce punct al carierei se vor afla. Sinceră să fiu, cu băiatul a fost mai greu, cu asta mică se descurcă mai ușor, eu nu mă bag. Nu mă bag aproape deloc. Ajunge unul în familie, tatăl! Băiatul nostru a descoperit când avea 9-10 ani că eu am făcut tenis.
Cum așa?
Mi-am permis să-i dau un sfat, să-i spun ceva, și mi-a zis: "Ce-mi spui tu mie!?". Ulterior, i-am arătat niște meciuri pe casete video și mi-a zis 'Wow!". E o generație destul de grea, nu e ca generația noastră, dar fiecare cu timpul lui. Noi ascultam de părinți, de antrenori, acum e altă mentalitate! Și eu am făcut copiii cât de cât tânără! (n.r.: - râde). Eu mă simt oricum în afara generației lor, cu mentalitate, cu tot, dar trebuie să ne adaptăm.
Francesca, fata Irinei Spîrlea, alături de lotul României, la începutul lunii august
Artificiile din Roma. "Până și câinele meu a înțeles că a câștigat Italia titlul european!"
Îmi spuneai în urmă cu mulți ani că ții cu AS. Roma, iar fotbalistul tău preferat e Francesco Totti. Cum s-a simțit titlul european câștigat de Squadra Azzurra?
O, Doamne! Da, s-a simțit în Roma, s-a simțit în toată Italia, a simțit până și câinele meu - am un Ciobănesc de Maremma. Când s-a terminat finala Campionatului European, era o nebunie în toată Roma, iar câinelui meu îi era frică pentru că erau artificii, era ceva ce nu poți descrie în cuvinte, a ținut toată noaptea distracția.
Soțul meu urmărește fotbalul. Și el, și băiatul, și aia mică! AS Roma e AS Roma, dacă numai asta auzi în oraș, se transmite din familie în familie. A fost mare bucurie pentru Italia, dar și o înfrângere care i-a durut tare pe englezi.
Wimbledon 1997 și unica rachetă ruptă în carieră. "Mi-a lăsat un nod în gât acel meci"
Există vreo înfrângere care te-a durut foarte mult, una care te-a urmărit ceva timp?
Singura a fost la Wimbledon, în optimi, când am pierdut cu Iva Majoli.
Atunci ai rupt singura rachetă...
Da, da, e aia pe care o are mama acasă (n.r.: Geta Spîrlea, mama Irinei, ține în sufrageria casei din București racheta Wilson ruptă de Irina, la Londra). E singura ruptă pe care am rupt-o în carieră. Puteam să o bat pe Iva Majoli, dar așa a fost să fie, e unul dintre puținele meciuri care mi-a lăsat un nod în gât. Cel de la US Open cu match ball (n.r.: semifinala din 1997 cu Venus Williams) nu mi-a rămas în gât, dar cel de la Wimbledon cu Iva Majoli... Da!
- Acum în vârstă de 44 de ani, croata Iva Majoli a învins-o pe Irina Spîrlea în optimile turneului de la Wimbledon, în 1997. După ce Irina și-a adjudecat actul de debut, 7-6, croata a revenit și le-a câștigat pe următoarele, 6-1, 9-7. În total, Spîrlea a jucat trei partide în carieră contra croatei. A mai cedat două întâlniri cu Majoli, în optimile de la Hilton Head (1995), 6-1, 6-4 și tot la Hilton Head, în turul al doilea. În 1999, Spîrlea era învinsă de Majoli, scor 6-1, 4-6, 2-6.
Când jucai la Wimbledon îți închiriai o vilă lângă complex, dacă-mi amintesc bine...
Da, ca să fim mai aproape de terenuri, atunci aveam o vilă închiriată lângă Wimbledon, majoritatea jucătorilor își închiriau pe acolo. Doamne, și acum îmi amintesc cum am rupt racheta de pomi... Parcă m-am teleportat pentru o secundă în acele zile.
Frumos!
Eee, frumos!?
Un drum pe care nu-l va uita vreodată. București - Arad, între vagoanele trenului
Dar a fost frumoasă perioadă în care jucai la Dinamo, în copilărie, apoi plecai cu trenul sau cu autocarul pe la diferite turnee. Din generația ta îmi spuneau și alți jucători de tenis că acea perioadă i-a întărit. Foarte mulți jucători în România se plâng azi, încă de la juniorat, că nu au condiții. Încă din copilărie...
N-au condiții, drumuri lungi...
Da.
Îmi pare rău că nu mai e Florența (n.r.: Florența Mihai, fostă mare jucătoare a României, fostă antrenoare și căpitan la Fed Cup)! Dumnezeu s-o odihnească! A fost cu noi în multe situații... Am mers cu trenul de la București spre Arad, cum erau trenurile, în mijloc.
Între vagoane?
Da, era plin, n-aveai unde să stai. Între vagoane am stat până la Arad, la burduful dintre vagoane, cu tot cu bagaje și apoi am schimbat trenul și ne-am dus la Sarajevo, unde am devenit campioană europeană. La Praga câștigasem cu un an înainte, așa era după Revoluție, noi veneam după comunism, condițiile erau alea care erau.
Irina Spîrlea: "Pe vremea mea, orice familie putea în România să-și înscrie copilul la tenis. Cluburile ajutau!"
Dar aveați și voi 23 August, Progresul, Dinamo.
Vechiul complex 23 August, dacă te uiți cum era pe vremea noastră și acum, aș zice: "Fratele meu, cum n-aveți condiții!?" Aveți terenuri acoperite, iuți, terenuri de zgură... Sacrificiul a fost și pe vremea noastră și acum pentru că trebuie să renunți la altele, sacrificiu din partea ta, din partea familiei, trebuie să știi cum gestionezi lucrurile pentru a-ți canaliza toată atenția spre tenis.
Pe vremea noastră ne ajuta clubul, putea să-și permită oricine să se înscrie și să te antrenezi. Acum nu știu câte cluburi mai sunt... Cred că majoritaea sunt private, pe vremea noastră erau Steaua, Dinamo, Progresul... Orice familie putea să-si permită să-și înscrie copilul să facă sport. Sita cernea apoi...
Tenis fără bani se poate practica în primii ani?
Acum, tenisul a devenit un sport de elită. Dacă nu ai posibilitatea, nu faci tenis. Mă uit și la copiii mei... Dacă nu aș avea posibilitatea să investim ca să facă, să se simtă bine, nu pot progresa în Italia, și aici cluburile nu prea mai sunt de stat, totul e privatizat, e normal ca privatul să-ti pună condiții, privatul nu are cum să iasă pe minus din punct de vedere financiar.
De ce s-a retras Irina Spîrlea la 26 de ani
Te-ai fi văzut practicând un alt sport?
Nu...
Și de ce tenis?
Mama și tata (n.r.: Geta și Dumitru Spîrlea) m-au dus la patinaj pe când aveam vreo 6 ani și după trei luni am realizat că înghețam prea tare pe patinoar. Ulterior, am avut parte de tot soarele din lume pe la turnee.
De ce te-ai retras la doar 26 de ani?
Unii mi-au spus că sunt nebună! Bănuiesc că aș fi putut să mă mențin în Top 20 mult timp. Dar hotărâsem cu șase luni înainte, mi-am zis să mai stau cu prietenele în circuit, dar apoi: gata! Ce-am realizat în tenis îmi ramânea în suflet pentru totdeauna, dar prioritatea mea devenea alta. O familie.
Soțul tău ți-a fost antrenor, dar a fost și sparring pentru Monica Seleș.
Da, a fost și în staff-ul Monicăi, dar și în staff-ul Martinei Navratilova, văd că și acum multe fete sunt organizate altfel, cu un staff întreg. Și cei de pe la turnee îți pun la dispoziție și sparring, totul.
E determinant pentru o fată să beneficieze de un sparring băiat?
Da, de multe, ori te ajută. Băieții jocă de 10 ori mai bine decât tine. Trebuie să-l găsești pe cel care face un joc între jocul de băiat și jocul de fete, puțin peste jocul de fată. Pentru că dacă un băiat joacă pe bune împotriva ta, chiar dacă e un junior bun, tot nu vezi mingea! Nu e răutate ceea ce spun! Și pe vremea mea, chiar dacă erau în primele zece poziții, fetele când jucau cu sparringul un meci pe bune, dacă ar fi câștigat un game era ceva senzațional. Asta e diferența!
Războiul premiilor în bani din tenis. "Sunt femeie, dar de multe ori băieții au dreptate"
Un subiect care arde în tenisul mondial e egalitatea între femei și bărbați la capitolul premii. La turneele de Grand Slam sunt egale, dar la celelalte nu.
Vorbești de bani, nu?
Da.
Dacă te uiți la publicul de la fete și la publicul de la băieți, vei vedea diferență.
Vrei să spui că sunt mereu mai mulți spectatori la masculin.
Păi, da! Atunci eu ce pot să spun ca sponsor, ca director de concurs!? Dacă am turneu și de băieți și de fete, iar sponsorii îmi vin pentru că am competiția masculină, e normal să fie mai mari la băieți! Când e arena plină pentru Novak Djokovic... Cu tot respectul pentru fete, dar în anumite situații, chiar dacă ești un împătimit al tenisului, ajungi la un turneu și îți alegi meciul pe care vrei să-l vezi, dar pe una dintre combatante trebuie să o cauți pe internet să vezi ce a făcut...
Înțeleg că tinzi să le dai dreptate celor care susțin că sunt îndreptățile premiile mai mari la masculin.
Sunt femeie, dar de multe ori poate au dreptate băieții. Spre norocul fetelor, acum premiile sunt aproape egale, ceea ce la noi nici, pe vremea mea, nici nu prea puteai să visezi, să te apropii. Îmi pare bine că fetele s-au bătut pentru egalitate, dar dacă te uiți din afară, poți să le dai dreptate și băieților.
Irina Spîrlea, despre dezbaterea The GOAT
Cine e The GOAT? Federer, Nadal sau Djokovic?
Nu știu, eu i-aș pune pe toți trei! Băiatul meu e fan Federer, fata e fan Djokovic, soțul... Dacă îi vei întreba pe mulți iubitori ai tenisului cu cine asociază acest sport, vor spune cu Federer. E jucătorul perfect, stilat, jocul și eleganța sunt inegalabile. Dar dacă te uiți - pe cifre - ce a făcut Nadal și ce a făcut Djokovic, nu mai poți afirma că doar Federer e tenisul și ceilalți n-ar fi făcut nimic. Și asta vorbind obiectiv, lăsând la o parte pe cine admiri... Eu cred că au făcut toți trei mare performanță și pentru că au fost cei trei la același nivel.
Dar Federer, acum...
Sper să-și revină. Ceea ce vreau să remarc e că atunci când făcea unul un rezultat bun, îl provoca și celălalt. S-au tras unul pe altul, e o generație superbă, ceea ce în tenis nu cred ca a fost vreodată.Toți trei sunt super-top, ca eleganță, poate Federer are un pas în față...
Plecând de la Federer, îți dau un exemplu din România, pe Andrei Pavel, dar și unul din Elveția, pe Wawrinka. Ce viitor are în tenisul mondial reverul cu o singură mână?
Trebuie să deții foarte multe calități, astfel încât totul să vină natural. Pe vremea mea, era altfel, erau mai multe fete care jucau cu o singură mână, eram aproape jumătate-jumătate. Acum, dacă găsești câteva care-ți joacă la fete cu o singură mână, nici nu știu câte găsești în prima sută. Și la băieți e la fel, trebuie să ai ceva în plus, natural, nu e ușor deloc. La cât de repede se joacă, la cât de repede servesc, nu e ușor.
Un stil de joc pe cale de dispariție? "Ce-mi plăcea și mie Stefan Edberg!"
Dacă tu ai avea mâine un antrenament cu o elevă, i-ai spune să folosească o singură mână la lovitura de rever?
Dacă eu aș lua un copil să-i spun să joace tenis, eu l-aș pune să exerseze de la început reverul cu două mâini, apoi dacă sesizez că are ceva natural în mișcări, atunci l-aș pune să joace numai cu o singură mână, dar e mult mai greu. Asta nu exclude să știi să joci și sliceul cu o singură mână, care te ajută.
Tot mai puțini jucători atacă la fileu. De ce? Știu că-ți plăcea stilul lui Stefan Edberg...
Da, ce-mi plăcea și mie Edberg!
Apare o uzură mai mare, își termină resursele fizice mai repede jucătorii de azi?
E jocul prea iute, nu-ți mai permite nici să ajungi la fileu, nu ai timp efectiv de a ajunge la fileu. Dar depinde și de mentalitatea pe care o au încă de la juniorat băieții. Dar principala cauză tind să cred că e generată de faptul că tenisul de azi e foarte iute, iar jucătorii trebuie să exceleze la capitolul deplasare în teren. Cursul jocului de azi, la masculin, nu prea le permite să încerce de foarte multe ori venirile la fileu.
Irina Spîrlea, despre progresul tenisului masculin italian
Aș vrea să vorbim puțin despre progresul tenisului masculin din Italia în ultimul timp. După Andrea Gaudenzi, care a stat în Top 10 ATP, a urmat o prăpastie mare, dar acum sunt vreo 10 jucători italieni în Top 100 ATP, iar Berettini a impresionat la Wimbledon.
Au ieșit mai mulți în ultimul timp... E puștiul ăsta, Jannick Sinner... În afară de Sinner, care nu a jucat foarte mult la nivelul juniorilor, și a făcut pasul rapid în focul bătăliilor cu cei mari, ceilalți au jucat bine și la juniori. Se vede că federația a făcut o investiție la băieți. La fete, generația Penetta, Vinci, Erani, nu au mai venit sportive care să se bată la cel mai înalt nivel. Și ele au fost până la o anumită vârstă cu federația, majoritatea apoi s-au antrenat în Spania.
E firesc să nu ai așteptări de la o federație...
Trebuie să vezi sistemul pe care l-a creat fiecare țară, cum încearcă să organizeze un sistem mai bun și se văd rezultatele în Italia, mai ales la băieți, nu e ușor. Înțeleg și optica federațiilor, că nu e ușor să ai mulți sportivi și la nivelul juniorilor, nu-ți intră nimic în buzunar, aici intervine mediul privat, unde e normal ca părinții să investească în copiii lor pentru ca aceștia să aibă toate condițiile.
Pe vremea noastră din partea Federației Internaționale cred că li se dădeau federațiilor niște bonusuri, era normal dacă aveai un campion european în "casă", era normal să ai anumite avantaje față de alte federații. Acum nu mai știu acasă cum e...
- Citește pe www.sport.ro, în partea a doua a interviului cu Irina Spîrlea, ce spune despre Simona Halep și Sorana Cîrstea, jucătoare pe care le-a antrenat din postura de căpitan al reprezentativei de Fed Cup
Irina Spîrlea a câștigat patru titluri la simplu și șase la dublu
Meciurile Irinei Spîrlea cu surorile Williams
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News
