GALERIE FOTO Întrebarea momentului în parteneriatul Halep-Mouratoglou: cum a ajuns românca să consume suplimente dintr-un depozit obscur?
Avocatul român al Simonei Halep, Bogdan Stoica nu a putut să răspundă la cea mai arzătoare întrebare a momentului, în ce privește suplimentul contaminat, consumat de româncă, la recomandarea echipei Mouratoglou.
Cazul de dopaj al Simonei Halep a reintrat în atenția momentului, după ce o investigație GSP a arătat starea în care se prezintă depozitul din care a provenit suplimentul Keto MCT, contaminat cu Roxadustat.
Deplasat la Toronto, Canada, un jurnalist al Gazetei a descoperit cum arată depozitul din care a plecat suplimentul cu colagen, consumat de Simona Halep la US Open 2022.
Aspectul depozitului din care a plecat suplimentul contaminat cu Roxadustat ridică semne de întrebare
Acesta este de mărimi mici și se situează în spatele unei hale din Scarborough, o suburbie în estul metropolei canadiene Toronto.
„Cum de produsele unei asemenea firme au fost preferate de Academia Mouratoglou, care lucrează cu sportivi de top mondial?”, a fost întrebat avocatul român al Simonei Halep, Bogdan Stoica.
Acesta a refuzat să ofere o replică în acest sens: „Nu veți primi de la mine un răspuns.”
„Cum de Academia Mouratoglou lucrează cu o firmă atât de mică? Sigur, nu dimensiunea e discuția, ci faptul că nu controlează procesul de producție. Cum de s-a întâmplat?”, a fost o altă întrebare pusă de Gazeta Sporturilor.
„Nu vă supărați, nu e o întrebare pentru mine,” a fost răspunsul similar, repetat de apărătorul Simonei Halep.
sursă fotografii: GSP
Kostas Koveos: „Dacă fiecare s-ar testa în propriul laborator, ajungi să obții rezultatul pe care ți-l dorești.”
Acționar și director financiar al companiei Quantum Nutrition, care i-a livrat echipei Simonei Halep suplimentul Keto MCT înaintea începerii US Open 2022, Kostas Koveos nu pune la îndoială decizia ITIA în ce privește cazul de dopaj al româncei.
Acesta a discreditat testele făcute în laboratorul din Paris de către doctorul Alvarez, care a susținut nevinovăția fostului număr 1 WTA. Koveos afirmă că hotărârea luată de Agenția Internațională a Integrității în Tenis este finală, întrucât integritatea instituției ITIA nu poate fi chestionată, în opinia sa.
„Ați văzut dosarul de la tribunal. Ați văzut acolo că nu sunt alte lucruri privind compania noastră. Orice altceva în afară de ceea ce este în dosar sunt păreri.
Dacă ITIA a luat o decizie finală înseamnă că aia e decizia finală. Nu există dubii! Dacă ne-am apuca să contestăm deciziile ITIA vă puteți imagina ce s-ar întâmpla cu toate celelalte cazuri de dopaj din istorie?! Ar exploda toate.
Practic, ajungem să punem la îndoială credibilitatea ITIA. Dacă fiecare s-ar testa în propriul laborator privat ajungi să obții rezultatul pe care ți-l dorești, nu?!” a declarat Kostas Koevos, într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor.
„Suntem ortodocși, facem afaceri cu frica lui Dumnezeu!”, a declarat Kostas Koveos, într-o discuție cu Gazeta Sporturilor. „Nu putem să vorbim foarte multe despre caz, dar suntem în legătură cu avocații noștri. Inclusiv în dimineața asta am discutat. Nu înțeleg de unde vin lucrurile astea. Sunt destul de sigur că media adaugă informații de la ea,” a spus directorul financiar al Quantum Nutrition, dezmințind informațiile care spuneau că românca a dat în judecată firma canadiană.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News