Suspendările pentru dopaj sunt drastice, atunci când în prim-plan sunt sportivi no-name sau cei care refuză colaborarea cu sistemul, cum a fost Simona Halep, de pildă. Ea și-a propus să se ia la trântă cu Agenția Intenațională pentru Integritatea Tenisului (ITIA), în loc să negocieze cu acest for extrem de puternic. Și a plătit prețul. 

Dacă „Simo“, care a declarat război ITIA, a pierdut aproape un an și jumătate din carieră și, la revenire, n-a mai fost jucătoarea de dinaintea suspendării, în schimb, alți „grei“ ai tenisului n-au pățit mai nimic, după teste picate. Mai întâi, a fost cazul lui Jannik Sinner, mușamalizat repede. Iar acum s-a întâmplat fix același lucru, cu Iga Swiatek, după cum sport.ro a arătat aici.

Modul în care ITIA a tratat dosarul Simonei Halep, distrugând practic cariera ei, pentru ca apoi să dea dovadă de blândețe, atât cu Sinner, cât și cu Swiatek, a revoltat lumea sportului. Mai ales în România, unde cazul Halep a fost ultramediatizat, s-a creat această impresie că există tratamente preferențiale pentru vedetele tenisului. Și că Sinner și Swiatek au fost protejați, deși au picat teste antidoping.

Ion Ion Țiriac, fiul miliardarului Ion Țiriac și iubitul Soranei Cîrstea e printre cei care au fost scârbiți, când au văzut suspendarea de doar o lună dictată în cazul lui Swiatek. Într-un mesaj pe rețelele de socializare, Ion Ion Țiriac a folosit un limbaj vulgar, postând prescurtarea unei înjurături după ce a văzut ce s-a întâmplat cu Iga.

A luat din melatonină biata fată. FMM“, a scris iubitul Soranei, extrem de supărat și cu convingerea că s-a dorit ca Swiatek să fie protejată după această poveste cu folosirea unei substanțe interzise.