Irina Bara e pe val! A câștigat tot la Grenoble. Învingătoare atât în proba de simplu, cât și în cea de dublu
Irina Bara a făcut turneul carierei la Grenoble. Românca s-a impus și la simplu și la dublu.
Jucătoarea română de tenis Irina Bara a obţinut victorii, atât la simplu, cât şi la dublu, marţi, în prima rundă a turneului ITF de la Grenoble (Franţa), dotat cu premii de 60.000 de dolari.
Bara (27 ani, 197 WTA), cap de serie numărul opt, a trecut la simplu de franţuzoaica Amandine Monnot (21 ani, 660 WTA) cu 7-6 (7/2), 6-2.
Irina Bara n-a dat-o în bară la Grenoble
În optimi, românca va înfrunta o altă franţuzoaică, pe Audrey Albie (28 ani, 229 WTA). Bara are 2-1 în meciurile directe cu Albie, pe care a învins-o ultima oară în 2020, toate partidele având loc în Hexagon.
La dublu, Bara şi franţuzoaica Amandine Hesse au câştigat cu 6-2, 6-4 în faţa perechii franceze Flavie Brugnone/Emeline Dartron. Bara şi Hesse vor întâlni în sferturi favoritele numărul patru, Magali Kempten (Belgia)/Xenia Knoll (Elveţia).
În alt meci de dublu, perechea română Ilona Georgiana Ghioroaie/Andreea Prisăcariu a fost învinsă de franţuzoaicele Audrey Albie/Margaux Rouvroy cu 6-7 (4-7), 6-4, 10-6.
Prisăcariu se află şi pe tabloul principal de simplu, urmând să o înfrunte în primul tur pe rusoaica Oksana Selehmeteva.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News