Irina Begu continuă parcursul spectaculos de la Adelaide. A trecut de numărul 9 WTA și s-a calificat în semifinale
Irina Begu continuă seria victoriilor la începutul acestui an, obținând calificarea în semifinalele turneului de la Adelaide.
Irina Begu s-a calificat în semifinalele turneului Adelaide International 1 (WTA 500), dotat cu premii totale de 826.837 de dolari americani, după ce a trecut de rusoaica Veronika Kudermetova cu 7-5, 6-4.
Românca (32 ani, 34 WTA) a obţinut victoria după mai bine de două ore (2 h 09 min) în faţa adversarei sale (25 ani, 9 WTA).
Veronika Kudermetova a început mai bine şi a condus cu 3-0 în primul set, dar Irina Begu a revenit şi a egalat, 4-4, reuşind să se impună cu 7-5.
Actul secund a fost echilibrat, dar un al doilea break realizat de Irina Begu la 4-4 a făcut în cele din urmă diferenţa, românca încheind cu un as.
Sealed with an ace!
Begu grinds out a victory against Kudermetova 7-5, 6-4 to reach the semifinals.#AdelaideTennis pic.twitter.com/je0fe5k8Ty
— wta (@WTA) January 6, 2023
Dacă raportul la mingile direct câştigătoare a fost echilibrat, 19-Begu şi 20-Kudermetova, rusoaica a totalizat mai multe erori neforţate decât Irina 28-16.
Veronika Kudermetova (25 ani, 9 WTA) câştigase singura confruntare anterioară, în 2019, în primul tur la Shenzhen, cu 3-6, 6-1, 7-6 (5).
Irina Begu şi-a asigurat un cec de 43.323 de dolari şi 185 de puncte WTA, urmând să joace în semifinale cu belarusa Arina Sabalenka, victorioasă cu 6-3, 7-5 în faţa cehoaicei Marketa Vondrousova.
After getting down 3-1 early in the set, Irina Begu fights back to take the lead at 5-4! pic.twitter.com/qOQ0TKsMmF
— Romanian Tennis (@WTARomania) January 6, 2023
Singurul meci direct dintre cele două s-a încheiat cu victoria româncei, cu 6-4, 6-4, anul trecut, în turul al doilea la Miami.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News