Jucătoarea română de tenis Irina Begu a fost învinsă de rusoaica Polina Kudermetova, cu 6-3, 6-4, luni, în prima rundă a turneului WTA 500 de la Charleston (Carolina de Sud), dotat cu premii totale de 1.064.510 dolari.

Rusoaica nu a avut viață ușoară. Begu, care a comis cinci duble greşeli, s-a înclinat după o oră şi 42 de minute.

Begu, OUT de la Charleston

Kudermetova (21 ani, 59 WTA) şi-a luat revanşa după ce românca s-a impus în prima lor confruntare, cu 6-3, 6-3, anul trecut, în sferturi la Montrex (Elveţia), turneu WTA 125.

Pentru evoluţia sa, Begu va primi 6.400 de dolari şi un punct WTA.