Jaqueline Cristian, învinsă de Jelena Ostapenko în primul tur la Roland Garros 2024. Cu ce premiu părăsește Parisul

Jaqueline Cristian, învinsă de Jelena Ostapenko în primul tur la Roland Garros 2024. Cu ce premiu părăsește Parisul Tenis

Jaqueline Cristian, eliminată de Jelena Ostapenko în turul întâi al competiției de la Roland Garros, ediția 2024. 

Jaqueline Cristian nu a reușit să producă surpriza primei zile de concurs, la Roland Garros 2024.

Sportiva de 25 de ani din țara noastră a fost învinsă de câștigătoarea ediției din urmă cu șapte ani, letona Jelena Ostapenko, scor 6-4, 7-5. 

  • Jaqueline Cristian Invinsa De Jelena Ostapenko In Primul Tur La Roland Garros 2024 Cu Ce Premiu Paraseste 34

Jaqueline Cristian a pierdut avantajele de 4-2 și 3-1 avute în seturile meciului cu Jelena Ostapenko

Partida a fost strânsă, iar Jaqueline Cristian a avut șansele sale de a se desprinde. Jucătoarea din România a condus cu 4-2 în setul întâi și cu 3-1 la game-uri în manșa secundă, însă de fiecare dată Ostapenko și-a demonstrat experiența superioară și a întors situația pe tabelă. 

După eliminarea suferită, românca va părăsi Parisul cu un cec în valoare de 73,000 de euro. 

Sorana Cîrstea, meci cu o fostă câștigătoare la Transylvania Open, în turul 1 la Roland Garros 2024

Parcursul României la Roland Garros 2024 continuă cu meciurile Soranei Cîrstea (30 WTA), Anei Bogdan (63 WTA) și Irina Begu  (127 WTA). Cîrstea va juca împotriva Annei Blinkova (45 WTA), Ana Bogdan va avea o șansă bună de calificare împotriva franțuzoaicei Elsa Jacquemot (150 WTA), iar Irina Begu va primi replica argentiniencei Julia Riera (93 WTA). 

Ana Bogdan și Irina Begu vor evolua luni, 27 mai, în timp ce Sorana Cîrstea va debuta la Roland Garros 2024 abia în a treia zi de concurs, marți, 28 mai. 


Amețitor de bune! Ana Bogdan și Jaqueline Cristian au jucat tenis de calitate în direct la Pro Arena și VOYO

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!