Jaqueline Cristian s-a oprit în semifinalele turneului WTA  de la Rouen

Jaqueline Cristian s-a oprit în semifinalele turneului WTA  de la Rouen Tenis

Capăt de drum pentru românca Jaqueline Cristian la Rouen.

ucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian a fost învinsă de elveţianca Viktorija Golubic, cu 7-5, 6-4, sâmbătă, în semifinalele turneului WTA 125 de la Rouen (Franţa), dotat cu premii totale de 100.000 de euro.

Jaqueline Cristian (25 ani, 100 WTA), cap de serie numărul şapte, a cedat după o oră şi 35 de minute.

Golubic (30 ani, 105 WTA) a câştigat şi primul lor meci direct, în 2019, în primul tur la Nanchang (China), cu 6-3, 6-2.

Jaqueline Cristian s-a ales cu un cec de 5.222 de euro şi 57 de puncte WTA.

Jaqueline Cristian dezvăluie cum a început tenisul datorită Sharapovei

„Tata m-a dus prima dată la tenis. Aveam 4 ani și a fost ideea părinților, tatăl meu fiind un fan al sportului. A fost o distracție totală. Eram mai mulți copii, făceam multe jocuri și m-a făcut să-mi placă. 

Junioratul meu a fost cu urcușuri și coborâșuri, pentru că am avut multe accidentări. Nu atât de grave precum aceasta, dar m-au ținut pe bară câteva luni. Făceam și naveta București - Florida, mă antrenam în perioada iernii la Academia Bollettieri și jucam tot felul de turnee prin America. 

Am fost o junioară destul de bună. Am fost locul 30 mondial, obțineam rezultate bune constant. Jucam des sferturi, semifinale, câștigam, eram constantă. 

Am fost norocoasă și cu Academia Bollettieri, pentru că am văzut ce înseamnă să ai condiții și să te antrenezi ca un profesionist, să ai contact cu jucătorii de top”, a punctat Jaqueline Cristian, în exclusivitate pentru Sport.ro. 

„Junioară fiind, am văzut multe jucătoare bune din acea perioadă, inclusiv pe Maria Sharapova. Dacă nu ai aceste condiții și nu poți să îți oferi șansa asta de a progresa, e foarte greu.

Mie mi-a plăcut foarte mult Maria Sharapova. Teoretic, am început tenisul datorită ei, tatăl meu fiind fanul numărul 1 al Sharapovei. Practic, eu de-asta am ajuns la tenis. După aceea, am început și eu să o urmăresc, iar, cu timpul, am început să 'fur' de la fiecare jucătoare”, a mai spus Jaqueline Cristian în „Interviul de 10.”

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!