GALERIE FOTO Jaqueline Cristian își scrie istoria la Australian Open. S-a calificat în premieră în turul trei al unui Grand Slam

Jaqueline Cristian își scrie istoria la Australian Open. S-a calificat în premieră în turul trei al unui Grand Slam Tenis

Jaqueline Cristian a ajuns pentru prima dată în turul trei al unei competiții de mare șlem.

Jaqueline Cristian (26 de ani, 82 WTA) s-a calificat în turul trei al Openului Australian.

Sportiva din România a obținut a cincea victorie în șase dueluri directe cu italianca Lucia Bronzetti (26 de ani, 76 WTA), scor 7-5, 7-5, după două ore de joc.

Jaqueline Cristian, record de carieră în turneele de mare șlem

După ce s-a desprins la 7-5, 3-0, Jaqueline Cristian s-a văzut condusă cu 4-3 la game-uri, în manșa secundă, moment din care a început o mobilizare extraordinară de final de meci.

În turul al treilea, Jaqueline Cristian va juca împotriva germancei Eva Lys (23 de ani, 128 WTA), care a ajuns în a treia rundă competițională deși pierduse finala calificărilor, în urmă cu o săptămână.

Jaqueline Cristian, la o victorie distanță de cea mai bună clasare a carierei

În urma celor două victorii legate pe tabloul principal al Openului Australian, în detrimentul adversarelor Petra Martic și Lucia Bronzetti, Jaqueline Cristian avansează în ierarhia mondială nu mai puțin de douăzeci și două de locuri.

Dacă aceste calcule vor fi menținute până la încheierea Openului Australian, Jaqueline Cristian va reuși revenirea în top 60 mondial.

Cea mai înaltă clasare semnată de Jaqueline Cristian (57 WTA, în 2024) va fi corectată, în cazul în care românca o va învinge pe Eva Lys, în turul al treilea.

O calificare în optimile Australian Open 2025 ar putea să o împingă până pe poziția cu numărul 54 a clasamentului mondial.

Jaqueline Cristian

  • Jaqueline cristian australian open 2023
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!