VIDEO Jelena Ostapenko, nesportivă după finalul meciului pierdut cu Sorana Cîrstea. Ce a făcut letona

Jelena Ostapenko, nesportivă după finalul meciului pierdut cu Sorana Cîrstea. Ce a făcut letona Tenis

Wimbledon 2023 | Sorana Cîrstea nu a fost salutată sportiv de Jelena Ostapenko, după încheierea meciului din turul secund. 

Sorana Cîrstea (37 WTA) a ținut să precizeze că nu întreține un raport de amiciție cu Jelena Ostapenko (17 WTA), în ziua de dinaintea partidei din turul secund al competiției de la Wimbledon.

Declarația româncei a fost demonstrată de atitudinea letonei, văzută după încheierea confruntării derulate în trei seturi, încheiate favorabil sportivei din țara noastră, scor 4-6, 7-6 (6), 6-4. 

  • Jelena Ostapenko Nesportiva Dupa Finalul Meciului Pierdut Cu Sorana Cirstea Ce A Facut Letona

Furioasă, Jelena Ostapenko nu a așteptat-o la fileu pe Sorana Cîrstea

Jelena Ostapenko nu a așteptat, amical, obișnuita strângere de mână la fileu, ci a trecut fileul, îndreptându-se înspre banca sa de odihnă, moment în care a fost ajunsă de Sorana Cîrstea.

Strângerea de mână a durat extrem de puțin și nu a fost acompaniată de un contact vizual prelungit din partea letonei. 

Sorana Cîrstea a ținut să declare că nu este prietenă cu Jelena Ostapenko

„Aș vrea să lămuresc această treabă: suntem colege, amice, nu suntem bune prietene încât să ieșim la masă sau să ne spunem confidențe.

Suntem, pur și simplu, colege. Ostapenko e o jucătoare extraordinar de bună, mult mai bună decât pare, la prima vedere. Are o mână extraordinară, e foarte agresivă. Toate meciurile au fost dificile pentru mine,” a spus Sorana Cîrstea, pentru Eurosport, cu o zi înaintea startului meciului. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!