VIDEO EXCLUSIV Joacă la Iași sau la Wimbledon? Simona Halep a răspuns fără ezitare, în interviul acordat PRO TV și Sport.ro

Turneul de la Iași a fost promovat în categorie, devenind competiție WTA 250 în anul 2024. 

Tenisul românesc a primit o veste foarte bună la începutul acestei veri, turneul WTA de la Iași urmând să fie promovat în categorie, începând cu ediția din acest an. 

Imitând Clujul, Iașiul va fi gazdă de competiție de calibru WTA 250, iar Simona Halep s-a pronunțat cu privire la șansele de a participa la întrecerea programată în perioada 21 - 26 iulie.

  • Joaca La Iasi Sau La Wimbledon Simona Halep A Raspuns Fara Ezitare In Interviul Acordat Pro Tv Si Sport

Simona Halep, incertă pentru Wimbledon și Iași

„Nu cred că voi juca. Momentan nu am decis absolut nimic. Trebuie să mă recuperez în totalitate cu genunchiul și să văd ce am de făcut,” a răspuns Simona Halep pentru PRO TV și Sport.ro, când a fost întrebată dacă se gândește să participe la BCR Iași Open. 

Cât despre posibilitatea de a participa la Wimbledon - de asemenea, o întrecere pentru care poate deveni eligibilă doar în cazul unui wildcard oferit de organizatori -, Simona Halep a replicat, spunând: „Încă nu dau niciun răspuns clar, pentru că nu știu,” a menționat Simona Halep în același interviu. 

Simona Halep a jucat doar două meciuri oficiale, de la revenirea în tenis; a întâlnit-o pe Paula Badosa la Miami și pe McCartney Kessler, în Trofeul Clarins de la Paris. Ambele partide au fost înfrângeri. 


Simona Halep se antrenează în aceste zile alături de Andrei Pavel.

Halep și Pavel se vor duela cu Steffi Graf și Andre Agassi la Sports Festival, într-un eveniments transmis de Pro Arena și VOYO sâmbătă, 15 iunie, de la ora 18:00. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!