Joacă pentru a-și permite amenzile?! Suma halucinantă acumulată de Nick Kyrgios în amenzile plătite ATP

Joacă pentru a-și permite amenzile?! Suma halucinantă acumulată de Nick Kyrgios în amenzile plătite ATP Tenis

Nick Kyrgios a fost penalizat cu suma de $35,000 pentru abaterile regulamentare înregistrate în optimea de finală pierdută în fața lui Jannik Sinner, la Miami. 

Oficialii ATP au avut nevoie de circa 24 de ore pentru a stabili pedepsele aplicate abaterilor regulamentare comise de Nicholas Kyrgios în partida cu Jannik Sinner, din cadrul optimilor de finală ale competiției ATP Masters 1000 de la Miami. 

Învins cu 7-6, 6-3 de tenismenul italian în vârstă de 20 de ani, Nick Kyrgios a fost amendat cu suma de $35,000. Suma totală este compusă din pedeapsa pentru limbaj licențios - $5000 - comportamentele nesportive - de două ori câte $5000 - și abuzul verbal aplicat arbitrului de scaun, care urcă până la $20,000. 

Celor $25,000 plătite ca amendă la Indian Wells li se adaugă, așadar, alte $35,000. În California, Nick Kyrgios și-a aruncat racheta și a fost la un pas să îl lovească pe un copil de mingi, care s-a ferit la timp din direcția acesteia. 

În cele două turnee americane, Nick Kyrgios a acumulat premii financiare de $179,940, respectiv $94,575, astfel că amenzile cumulate, în valoare de $60,000, reprezintă peste o cincime (21,85%) din premiile câștigate la Indian Wells și Miami, $274,515. 

Nick Kyrgios a câștigat din tenis suma de $9,538,282, impozabilă, iar de-a lungul carierei, începând de la Australian Open 2015, când a primit prima amendă, a plătit $326,366 dolari circuitului ATP.

Neluând în calcul taxele și costurile implicate în participările jucătorului de la antipozi la întrecerile ATP, un simplu calcul arată că Nick Kyrgios a pierdut 3,42% din totalul premiilor cucerite în tenis drept consecință a comportamentului său neconform regulamentului de tenis.

Ce l-a făcut pe Nick Kyrgios să își piardă cumpătul la Miami

Campion al Openului Australian în acest an, în proba de dublu, Nicholas Kyrgios și-a pierdut cumpătul în raport cu arbitrul de scaun, în finalul primului set, insultându-l și rupându-și racheta.

Totul a plecat la scorul de 4-4 în primul set, când stația arbitrului de scaun a fost pornită în timpul unui schimb de mingi, care a trebuit reluat. 

Kyrgios nu a suportat situația, când Sinner a servit as, la reluarea punctului și l-a luat la rost pe oficialul Carlos Bernardes: „Ar trebui să fii concediat chiar acum! Cum e posibil așa ceva? Cum e posibil?! Turul al 4-lea la Miami, unul dintre marile turnee, iar voi nu puteți să vă faceți treaba pentru care sunteți plătiți. E jenant, jenant!”, i-a spus Kyrgios arbitrului de scaun. 

„Și tu ai putea să arbitrezi mai bine,” i-a spus Kyrgios unui prieten din tribune

„Ce anume e comportament nesportiv?”, l-a întrebat Kyrgios pe Bernardes, dezvăluind că tot ce a făcut a fost să spună că un prieten din tribune ar putea să arbitreze mai bine decât oficialul meciului. 

În pauza dintre game-uri imediat următoare, Kyrgios și-a continuat plângerile, criticând calitatea arbitrajului în tenis: „Luați-vă un set nou de arbitri, oamenii ăștia nu-s în stare nici să-și facă nevoile. E o glumă! Scăpați de fiecare om din staff și luați-o de la zero. Vă ajut eu să conduceți sportul ăsta, dacă nu sunteți în stare. O pot face de 100 de ori mai bine. Voi habar nu aveți!”, a spus Kyrgios. 

Lumea lui Nick Kyrgios s-a prăbușit în tiebreak-ul setului întâi, când, la scorul de 5-3, Nick Kyrgios a vorbit cu publicul în timpul meciului și a fost sancționat cu pierderea unui punct. Kyrgios a comis dublă greșeală la minge de set, după care s-a angajat într-un conflict verbal cu arbitrul Carlos Bernardes.

Rupându-și racheta imediat ce a ajuns pe banca de odihnă, Nick Kyrgios a primit o pedeapsă dublată, Carlos Bernardes pedepsindu-l cu un game. Totul a devenit ireal, când, înainte de începerea setului secund, un fan a intrat în teren, iar Nick Kyrgios i-a făcut plăcerea de a face o poză cu acesta.

Jannik Sinner, rămas în tăcere în tot acest timp, a reluat partida de la scorul de 7-6, 1-0, având break avantaj în setul secund fără să miște un deget. 

„Terenul e cel mai rău. Spectatorii sunt cei mai răi. Totul e mai rău când arbitrezi tu. E de necrezut. Aici e Miami, jucăm turul patru, iar ei nu pot să-și facă meseria. Aduceți arbitri noi”, a completat Kyrgios, nemulțumit complet de maniera în care Carlos Bernardes a gestionat partida.

Nick Kyrgios a primit wildcard la turneul ATP 250 de la Houston, însă, deși a confirmat inițial că va participa, s-a arătat nerăbdător să părăsească Statele Unite, într-o conferință de presă susținută la Miami. 

În ediția 2022 a turneului de la Miami, Nick Kyrgios a reușit succese notabile, în fața numerelor 7 și 32 ATP, Andrey Rublev și Fabio Fognini, nepierzând niciun set în fața celor doi jucători ajunși în top 10 ATP. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!