L-a batut pe Rafa Nadal, dar face si rap de calitate | Cine este fostul numar 13 ATP care poate incepe o cariera in muzica
Tenismen profesionist din 2006, Alexandr Dolgopolov este unul dintre jucatorii cu stil neobisnuit de joc, care a reusit sa surprinda multi jucatori mari de-a lungul timpului, printre care si Rafael Nadal, pe care l-a invins de doua ori.
Numar 13 ATP in 2012 si detinator a trei titluri ATP, ucraineanul Dolgopolov nu este talentat doar la tenis, ci si la rap. In cadrul unei serate organizate de ATP Umag in Croatia, Alexandr Dolgopolov a luat microfonul in mana si a interpretat cu stil piesa Gangsta's Paradise, a lui Coolio.
Can beat Nadal, can also rap ????@Gael_Monfils approves! ????
????: @CroatiaOpenUmag | @TheDolgo pic.twitter.com/VBFwP3cJPv
— ATP Tour (@atptour) July 22, 2020
Domnisoarele din public au fost impresionate de abilitatile sportivului din Ucraina, precum si Gael Monfils, unul dintre oamenii din public surprinsi de camerele de filmat.
Alexandr Dolgopolov este unul dintre cei mai ghinionisti tenismeni din lume, la varsta de 12 ani fiind diagnosticat cu sindromul Gilbert, o patologie a ficatului care are ca simptome stari de oboseala cronica si slabiciune acuta generala a corpului. "Doar 5% din populatia lumii sufera de aceasta boala. Nu e una care sa te omoare, dar te face sa te simti slabit. Poti sa iesi pe teren si sa nu fii in stare sa joci bine. O data sau de doua ori pe an imi luam cateva saptamani libere pentru a ma putea duce la spital," s-a confesat Dolgopolov pentru Tennis World USA intr-un interviu acordat in 2012. Actualmente, Dolgopolov se recupereaza dupa a doua operatie suferita la incheietura, dar inca spera sa isi faca revenirea la cel mai inalt nivel al tenisului mondial.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News