Svitolina - Halep 6-3, 6-3: ucraineanca o elimină pe Simona Halep în optimile US Open 2021! Cum a pierdut românca

Svitolina - Halep 6-3, 6-3: ucraineanca o elimină pe Simona Halep în optimile US Open 2021! Cum a pierdut românca Tenis

Simona Halep a fost eliminată în minimum de seturi de Elina Svitolina în optimile US Open 2021, scor 6-3, 6-3. 

Simona Halep - Elina Svitolina 3-6, 3-6

  • Live 19 00 Simona Halep Vs Elina Svitolina Pentru Un Loc In Sferturile Us Open Miza Colosala A Meciului

Simona Halep a fost eliminată în doar 76 de minute de joc de a cincea jucătoare a lumii, Elina Svitolina. Până la scorul de 3-3, 15-40 în primul set, sportiva din România a fost jucătoarea cu un tenis superior din punct de vedere calitativ, dar două mingi de break ratate i-au pus capac răbdării Simonei Halep. 

Cu racheta trântită la pământ, la fel ca moralul, constănțeanca s-a redresat cu dificultate, și nu înainte de a se vedea condusă la seturi pe tabela de marcaj. La jumătatea setului secund, Halep a preluat conducerea, dar constanța a rămas departe de aceasta pe durata întreagă a meciului, în care Svitolina a păstrat ritmul ridicat al punctelor cu orice ocazie și a evitat erorile cu o dibăcie rar văzută, încheind partida cu doar 14 greșeli neforțate, spre deosebire de cele 22 comise de Halep. 

Ucraineanca a făcut diferența la serviciu, câștigând 71% din punctele jucate cu prima servă, spre deosebire de procentajul de 52% al Simonei Halep la acest capitol. La finalul partidei, Svitolina a câștigat cu 15 puncte mai mult decât Halep și a obținut o victorie meritată și muncită din plin, la capătul unei bătălii care a dat senzația unui meci lung, din cauza numeroaselor schimburi de mingi aparent interminabile. 

Simona Halep va părăsi New York-ul mai bogată cu $265,000, valoarea cecului pe care îl va primi pentru cele trei victorii semnate pe tabloul principal, împotriva Camilei Giorgi (36 WTA), Kristinei Kucova (111 WTA) și Elenei Rybakina (20 WTA). 

Setul 2: 

3-6: Game, set & meci, Svitolina! Halep se oprește în faza optimilor de finală în ediția 2021 a Openului American. 

3-5: Svitolina servește al cincilea as în meci pentru a face un hold la 15. Ucraineanca, la un singur pas de calificarea în sferturi. Ar fi a doua oară când ar ajunge în faza ultimelor opt jucătoare la Flushing Meadows. 

3-4: Șanse mari de game ratate de Simona Halep, iar Elina Svitolina își apropie unul dintre game-urile aprig disputate ale partidei. Mini-victoria ucrainencei poate avea efect semnificativ pe plan psihic în finalul setului secund, care ar putea fi ultimul al meciului. 

3-3: Starea de acalmie a Simonei Halep s-a evaporat încă din primul set, iar acest game aduce un nou moment de tensiune. Sportiva din România aruncă din nou racheta la pământ, nemulțumită de incapacitatea sa de a se apăra eficient în fața atacurilor Svitolinei. 

3-2: Simona Halep își asumă riscuri și joacă fără a avea ceva de pierdut, înspre propriul folos. Hold important bifat la jumătatea setului, printr-un nou rever în lung de linie în ultimul punct al acestuia. Sportiva din România ne face încă o dată să ne întrebăm: care fan al tenisului nu iubește backhand-ul în lung de linie al Simonei Halep? 

2-2: Două oportunități de a face game n-au fost suficiente pentru Elina Svitolina, care este întoarsă de Simona Halep. Românca definitivează break-ul cu un passing shot de rever fantastic, aflându-se departe de linia de bază a terenului. Game on?!

1-2: Elina Svitolina are set și break avans, iar Simona Halep, nevoie de o replică rapidă și solidă pentru a-și păstra șanse reale la calificarea în sferturi. 

1-1: Un game disputat, în care Elina Svitolina ține aproape de Simona Halep și egalează pentru a menține un start de set mai liniștit decât începutul primului. 

1-0: Simona Halep salvează o minge de break și închide game-ul cu un rever în lung de linie elegant, într-un moment în care avea nevoie de o reușită ofensivă care să reducă din elanul ucrainencei.  

Setul 1: 

3-6: Game și set, Elina Svitolina, un set încheiat cu o eroare neforțată a Simonei Halep, un simbol al șanselor bune ratate - printre care două mingi de break la 3-3 - în acest set, care s-au întors împotriva jucătoarei din România. 

3-5: Spre deosebire de Elina Svitolina, Simona Halep nu salvează cele două mingi de break ale adversarei, iar ucraineanca va servi pentru câștigarea primului set. 

3-4: Deși a condus cu 40-15 pe serva Svitolinei, Simona Halep a cedat patru puncte la rând și a ratat o șansă bună de a trece în avantaj cu break în finalul primului set. La finalul game-ului, sportiva din România a aruncat racheta la pământ, afișând o crescută stare de frustrare. 

3-3: Cu un calm incredibil, Simona Halep leagă prime servicii eficiente și face un game alb pentru a încheia prima jumătate de set la egalitate. 

2-3: Game câștigat rapid de ucraineancă, al cărei serviciu impresionează din nou și îi permite să închidă un hold la cincisprezece. 

2-2: Rebreak la 15 pentru Elina Svitolina, care s-a apărat exemplar pe durata acestui game, în care a cedat un singur punct. 

2-1: Perfecțiunea există! La 30-30, Simona Halep lovește o scurtă nereturnabilă pentru Elina Svitolina și bifează break-ul cu un rever în lung de linie, caracteristic. Două puncte fantastice, legate de Simona Halep pentru a pune mâna pe primul break al partidei. 

1-1: Joc încântător afișat de Simona Halep în primul game jucat pe propriul serviciu! Revine de la 0-30, câștigă un raliu de 33 de lovituri la 15-30 și închide game-ul în prelungiri. 

0-1: Game fără istoric, apropiat cu lejeritate de Elina Svitolina, care încheie cu un as. 

Simona Halep a câștigat tragerea la sorți și a ales să primească în primul game al meciului. 

La New York plouă, prin urmare partida va începe cu acoperișul tras, lucru care va avantaja jucătoarea care va servi mai bine. 


Pentru a patra oară calificată în optimile de finală ale Openului American, Simona Halep (29 de ani, 13 WTA) încearcă să-și împingă corpul și jocul înspre noi limite. Oponenta sa din faza ultimelor 16 jucătoare va fi Elina Svitolina (26 de ani, 5 WTA), cu care împarte câte 5 victorii în cele 10 întâlniri directe derulate până în prezent.

În turneele de mare șlem, Simona Halep o conduce pe Elina Svitolina cu 2-0, dar acest lucru nu garantează niciun alt succes în acest nivel competițional. Spre deosebire de Simona Halep, care a cedat set în meciul cu Elena Rybakina din turul al treilea, Elina Svitolina și-a confirmat forma bună și a ajuns în optimi fără să piardă set, învingându-le pe Rebecca Marino (6-2, 6-3), Rebeka Masarova (6-2, 7-5) și Daria Kasatkina (6-4, 6-2). De partea apropiată a fileului, Simona Halep le-a eliminat pe Camila Giorgi (6-4, 7-6), Kristina Kucova (6-3, 6-1) și Elena Rybakina (7-6, 4-6, 6-3). 

Învingătoarea joacă în sferturi cu Angelique Kerber / Leylah Fernandez 


”Când mă gândesc la Simona Halep, îmi vin în minte multe meciuri. Am suferit unele eșecuri dureroase, dar am reușit și câteva victorii frumoase. Va fi o nouă bătălie de proporții și un meci mare. Sunt foarte fericită că am ajuns în acest tur și cred că sunt foarte bine pregătită. Nu aș fi putut să joc un tenis mai bun în acest moment”,
a prefațat Elina Svitolina cea de-a 11-a întâlnire directă dintre cele două jucătoare. 

“De fapt, aseară la cină mă uitam pe program și mi-am zis că fiecare meci e ca o semifinală! Nivelul e unul extrem de ridicat, oricine poate merge mai departe. Nici nu mai pot prezice cine va juca în semifinale, orice jucătoare e extrem de puternică. Vor fi meciuri tari”, a fost părerea exprimată de Simona Halep înainte de a aborda această optime de finală. 

Factori posibil decisivi în Halep vs. Svitolina, episodul 11 


1. Oboseala suplimentară acumulată de româncă: Simona Halep a stat pe teren 5 ore și 8 minute pentru a-și apropia cecul în valoare de $265,000 acordat jucătoarelor calificate în optimile US Open, în timp ce Elina Svitolina a petrecut numai 3 ore și 36 de minute în primele 3 tururi jucate pe suprafețele de joc ale complexului de la Flushing Meadows, cu durata aproximativă a unui meci mai puțin decât sportiva din România. 

2. Forma recentă îi aparține Elinei Svitolina: medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice, jucătoarea din Ucraina traversează un sezon în care și-a arătat deopotrivă constanța și limitele în circuitul WTA. Are 31 de victorii în 46 de meciuri jucate, în vreme ce Simona Halep a ajuns la doar 21 de meciuri jucate, mai puțin de jumătate din totalul Svitolinei. În 2021, Elina Svitolina a ieșit campioană în turneul WTA de la Chicago, o competiție premergătoare Openului American. 

3. Rezultatele mai bune ale Simonei Halep în fazele superioare ale turneelor de mare șlem: Elina Svitolina a stat constant în preajma top 10 WTA în ultimii 5 ani, dar în ciuda acestei performanțe nu a câștigat niciun titlu de mare șlem. Cea mai bună performanță a sa într-un Grand Slam rămân semifinalele jucate la Wimbledon și US Open în 2019, Svitolina sfărșind învinsă pe iarba londoneză tocmai de Simona Halep. Cât despre istoricul Svitolinei în Openul American, semifinala din 2019 a fost o excepție, însoțind celelalte 7 participări în care nu a trecut niciodată de faza optimilor de finală. 

Simona Halep este cotată de bookmakeri cu a doua șansă la calificare, având o cotă de 1,95, iar Elina Svitolina este considerată ușoară favorită, cu o cotă de 1,85 la calificare. Halep vs. Svitolina va fi transmis live text pe www.sport.ro. Învingătoarea își va mări cecul primit din partea US Open de la $265,000 până la suma de $425,000.  

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!