Iga Swiatek mai are un avans de doar 69 de puncte în fruntea clasamentului, publicat luni, faţă de Aryna Sabalenka, după ce bielorusa a câştigat titlul la Wuhan.

Cealaltă ocupantă a podiumului, Coco Gauff, care a făcut rocada cu compatrioata sa americană Jessica Pegula, se află la aproape 4.000 de puncte de locul doi.

Pozițiile ocupate de jucătoarele de tenis din România

România are în continuare patru reprezentante în top 100, pe Sorana Cîrstea, care rămâne pe 69, pe Jaqueline Cristian, care a urcat două trepte şi e pe locul 73, pe Gabriela Ruse, care a coborât şase locuri şi se află pe 96, şi pe Irina Begu, care a urcat trei poziţii, fiind acum pe locul 97.

Simona Halep, chiar dacă nu a jucat, a urcat două locuri şi e acum pe 876. La dublu, Monica Niculescu a urcat un loc şi este pe 37, iar Gabriela Ruse se menţine pe 62.

Clasamentul WTA la simplu

1 (1). Iga Swiatek (Polonia) 9.785 puncte

2 (2). Arina Sabalenka (Belarus) 9.716

3 (4). Coco Gauff (SUA) 5.973

4 (3). Jessica Pegula (SUA) 5.785

5 (5). Elena Rybakina (Kazahstan) 5.373

6 (6). Jasmine Paolini (Italia) 5.323

7 (7). Qinwen Zheng (China) 4.430

8 (8). Emma Navarro (SUA) 3.698

9 (9). Danielle Collins (SUA) 3.176

10 (12). Beatriz Haddad Maia (Brazilia) 3.146

.....................................................................

69 (69). Sorana Cîrstea 914

73 (75). Jaqueline Cristian 902

96 (90). Elena-Gabriela Ruse 763

97 (100). Irina-Camelia Begu 728

111 (120). Ana Bogdan 641

137 (137). Anca Todoni 547

176 (177). Miriam Bulgaru 407

241 (243). Irina Bara 294

256 (253). Patricia Maria Ţig 275

266 (267). Cristina Dinu 261

294 (294). Andreea Mitu 213

............................................

876 (878). Simona Halep 26