Beneficiile financiare ale participării italianului Jannik Sinner (23 de ani) la turneul demonstrativ „Six Kings Slam”, din Riad, Arabia Saudită depășesc limitele imaginabilului.
Numărul unu mondial a reușit să câștige turneul, după o victorie semnată împotriva rivalului Carlos Alcaraz (21 de ani), scor 6-7 (5), 6-3, 6-3.
Sinner a făcut la Riad în patru zile jumătate din cât a obținut în zece luni
La Riad, Sinner l-a învins categoric pe Daniil Medvedev, scor 6-0, 6-3, în sferturile de finală, iar în penultimul act competițional i-a administrat încă un eșec sârbului Novak Djokovic, de care a trecut în trei seturi, scor 6-2, 6-7 (0), 6-4.
Ridicând trofeul turneului neoficial de la Riad, Jannik Sinner și-a securizat un premiu financiar de peste 5,52 milioane de euro.
Sinner, „tratat” cu peste 5,5 milioane de euro în Arabia Saudită. Finalistul Alcaraz a încasat 3,2 milioane de euro
Suma reprezintă jumătate din totalitatea premiilor asigurate de Sinner în sezonul 2024 exclusiv prin rezultatele obținute pe teren.
Într-un sezon în care a reușit să iasă dublu campion de Grand Slam, ieșind câștigător al ambelor Grand Slam-uri de hard - Australian Open și US Open -, Sinner și-a văzut conturile îngroșate cu 5,52 milioane de euro de pe urma a doar trei meciuri câștigate în intervalul a patru zile calendaristice.
Jannik Sinner a conturat în primele zece luni ale stagiunii 2024 un bilanț care numără 65 de victorii dintr-un total de 71 de meciuri jucate.