'Marele' Federer se înclină în fața lui Nadal după un nou titlu la Roland Garros: „Mi-am spus: 'Nu se poate!'” Ce a spus despre revenirea pe teren 

Marele Federer se înclină în fața lui Nadal după un nou titlu la Roland Garros: „Mi-am spus: Nu se poate! ” Ce a spus despre revenirea pe teren  Tenis

Rafael Nadal (36 ani, 5 ATP) a câștigat finala de la Roland Garros 2022 fără drept de apel în fața lui Casper Ruud (23 ani, 8 ATP), scor 6-3, 6-3, 6-0.

'Regele zgurii' și-a confirmat încă o dată porecla primită în urmă cu mai mulți ani, câștigând al 14-lea titlu la Roland Garros, fiind jucătorul care a câștigat de cele mai multe ori turneul de la Paris. Odată cu performanța uriașă realizată, Nadal a ajuns la al 22-lea titlu de Grand Slam din carieră, fiind și tenismenul cu cele mai multe astfel de distincții

Roger Federer (40 ani), considerat, alături de Nadal și Novak Djokovic, drept unul dintre cei mai mari tenismeni din istorie, are în prezent 20 de trofee de Grand Slam câștigate, la egalitate cu tenismenul sârb. Elvețianul nu a jucat în acest an, disputând ultimul meci în iulie 2021. 

  • Marele Federer Se Inclina In Fata Lui Nadal Dupa Un Nou Titlu La Roland Garros Zmi Am Spus Nu Se Poate

Roger Federer, impresionat de Rafael Nadal 

Într-un interviu acordat în presa din Elveția, Roger Federer a vorbit despre performanța incredibilă a lui Rafael Nadal, având doar cuvinte de laudă la adresa ibericului. 

„Este incredibil ceea ce a reușit Rafa. Recordul lui Pete Sampras, pe care eu l-am doborât, era de 14 tituri de Grand Slam, iar el are 22 deja. Acum Rafa a câștigat Roland Garros de 14 ori. Este incredibil. 

Mă bucur mult pentru ceea ce a reușit, îmi scot pălăria în fața lui. După cel de-al 10-lea, al 11-lea...mă gândeam deja: 'Nu se poate așa ceva'. În el continuă să crească lista. Este gigantic”, a declarat Roger Federer pentru Tages-Anzeiger conform Marca

Roger Federer a vorbit despre revenirea în circuitul ATP

Rafael Nadal și Roger Federer vor forma o echipă la Laver Cup, care se va desfășura la Londra. Cei doi au mai jucat împreună la Laver Cup din Praga, în 2017. Laver Cup și turneul de la Basel, organizat chiar de el, sunt cele două apariții anunțate deja de elvețian pentru anul viitor. 

Ultimul meci jucat de Roger Federer a fost la Wimbledon în 2021, când a fost eliminat de Hubert Hurkacz în sferturile de finală. Întrebat dacă se gândește să revină în circuitul profesionist, elvețianul nu a stat pe gânduri: „În mod clar, da. Nu știu cum și când încă, însă asta este ideea”. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!