Tenismena Maria Sara Popa a început fulminant anul competițional, cu nu mai puțin de zece victorii consecutive obținute pe două continente diferite, în Turcia și Argentina.
Pe 21 ianuarie, pe zgura de la Buenos Aires devenea cea mai tânără tenismenă din România ce își adjudeca un titlu ITF, cu premii totale mai mari de 15.000 de dolari, după 2009. A urmat o a treia semifinală de nivel ITF W35 la Santo Domingo (Republica Dominicană). Pe hard însă, accidentările i-au dat mari bătăi de cap. Cu complicații apărute la cotul stâng și la mână, ea nu a putut evolua la nivelul dorit pe parcursul restului sezonului.
În vară, tânăra bucureșteancă a reușit, totuși, prima sa victorie într-un turneu WTA 250, în calificările Iași Open, urcând pe locul 395 WTA pe 29 iulie, în ziua în care a împlinit 19 ani. Problemele medicale au continuat însă (foto, jos) și, cu excepția unui meci-maraton pierdut cu 5-7 în decisiv în fața Mariei Lourdes Carle (94 WTA), jucătoarea noastră nu a mai putut reveni la forma din prima parte a anului.