Ibericul, câştigător a 22 de titluri de Grand Slam, a precizat că ultima competiţie din carieră va fi turneul final al Cupei Davis, care va avea loc la Malaga în perioada 19-24 noiembrie.
"Sunt aici pentru a vă spune că părăsesc tenisul profesionist. Au fost câţiva ani dificili, în special ultimii doi. Evident, e o decizie dificilă, pentru care am avut nevoie de timp. Însă, în această viaţă, totul are un început şi un sfârşit.
Nu vă pot mulţumi destul pentru tot ce m-aţi făcut să simt. Tot ce am trăit a fost un vis devenit realitate. Plec cu linişte absolută în suflet pentru că am dat totul", a mărturisit Rafael Nadal, într-un clip video.
Mesajul lui Novak Djokovic pentru Rafael Nadal
Într-un mesaj postat pe contul de Instagram, jucătorul sârb a vorbit la superlativ despre rivalul său și a făcut o mărturisire neașteptată legată de ultimele partide pe care le va juca spaniolul.
"Rafa, o singură postare nu este de ajuns pentru a exprima respectul pe care îl am pentru tine și pentru ceea ce ai făcut în sportul nostru. Ai inspirat milioane de copii să se apuce de tenis și cred că este cel mai mare premiu pe care și-l poate dori cineva. Tenacitatea, dedicarea și spiritul de luptă vor rămâne veșnice.
Moștenirea ta va fi pentru totdeauna. Numai tu știi ce a trebuit să înduri pentru a deveni un star al tenisului și în sport, în general. Mulțumesc că m-ai împins să-mi depășesc limitele de atât de multe ori, rivalitatea noastră a avut un impact major pentru mine.
Pasiunea ta pentru a reprezenta Spania a fost mereu remarcabilă. Îți urez tot binele la Malaga cu echipa de David Cup. Voi fi acolo în persoană pentru a plăti tribut carierei tale stelare", a scris Novak Djokovic.