Mutua Madrid Open 2022. Tot ce trebuie să știi despre competiția din Spania: Swiatek s-a retras din turneu
Toată lumea bună a tenisului va fi prezentă la Madrid pentru cele peste 12 milioane de dolari puse în joc.
Mutua Madrid Open 2022 (28 aprilie - 8 mai) este doar a patra competiție de calibru ATP Masters și WTA 1000 a sezonului și marchează începutul sfârșitului pregătirilor pentru turneul de la Roland Garros. Ediția 2022 va înregistra revenirea Simonei Halep în circuit, după o lună și o săptămână de pauză, dar și întoarcerea unui Rafael Nadal incomplet refăcut după accidentarea suferită la Indian Wells.
Campionii en-titre sunt Alexander Zverev și Aryna Sabalenka, sportivi cu palmaresuri modeste în sezonul 2022 (12-5, respectiv 10-9, raportul victoriilor și al eșecurilor).
Halep, Cîrstea și Begu, jucătoare din România calificate pe tabloul principal
Simona Halep și Sorana Cîrstea sunt cele două sportive din România prezente la Madrid, iar Irina Begu li s-ar putea alătura pe tabloul principal, dacă va trece de faza calificărilor.
Simona Halep abordează cu emoție revenirea la Madrid, întrucât va fi prima competiție jucată avându-l în lojă pe Patrick Mouratoglou, noul antrenor angajat în regim full time. În 2021, Halep a fost eliminată în optimi la Madrid, de Elise Mertens.
¡Ya conocemos el cuadro @WTA del #MMOPEN 2022!
✍️ https://t.co/0HjYs8YaF1 pic.twitter.com/7Ynn0r056x
— #MMOPEN (@MutuaMadridOpen) April 26, 2022
Cine pornește ca favorită la câștigarea trofeului
Tragerea la sorți, la care a participat activ, i-a căzut cu ghinion Simonei Halep, care va avea o jumătate de tablou infernală. În primul tur, Halep se duelează cu o jucătoare pe care nu o conduce la meciurile directe, Shuai Zhang, iar în turul secund ar putea să o întâlnească pe favorita gazdelor, noul număr 2 WTA, Paula Badosa.
Principala favorită la câștigarea trofeului era Iga Swiatek, până să își anunțe absența, din cauza unei accidentări la umăr. În urma schimbării, Paula Badosa - 2 WTA și Aryna Sabalenka (4 WTA), campioană en-titre, sunt principalele candidate la câștigarea trofeului.
În proba masculină, principalul cap de serie va fi Novak Djokovic, care va avea însă replici puternice de contracarat, precum a spaniolilor Carlos Alcaraz și Rafael Nadal sau a grecului Stefanos Tsitsipas, campion auto-confirmat la Monte Carlo.
- Simona Halep a câștigat de două ori turneul WTA 1000 de la Madrid, în 2016 și 2017.
Traseul virtual al Simonei Halep la Madrid
- Tur 1: Shuai Zhang (40 WTA)
- Tur 2: Paula Badosa (2 WTA) / Veronika Kudermetova
- Optimi: Cori Gauff (16 WTA)
- Sferturi: Ons Jabeur (10 WTA)
- Semifinale: Aryna Sabalenka (4 WTA)
- Finală: Iga Swiatek (1 WTA)
Care este valoarea totală a premiilor
Turneul din capitala Spaniei a dispus mereu de premii financiare generoase, iar ediția din acest an nu face excepție. $6,575,560 este suma totală pusă în joc atât în turneul feminin, cât și în competiția masculină.
Cu $1,291,547 vor fi mai bogați câștigătorii probelor de simplu, în timp ce o simplă prezență pe tabloul principal va fi răsplătită cu suma de $33,430.
Programul complet al competiției Mutua Madrid Open 2022
Competiția propriu-zisă va începe în data de 28 aprilie și se va încheia cu finala masculină, care urmează să fie jucată în data de 8 mai.
Simona Halep ar putea juca prima partidă până sâmbătă, 30 aprilie, urmând să dispute potențialul meci-blockbuster cu Badosa / Kudermetova din turul 2 în data de 1 mai.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News