Rafael Nadal a revenit cu o declarație lămuritoare despre modul în care se raportează la marele său rival, Roger Federer.
Nadal îl consideră pe tenismenul elvețian un „prieten apropiat”, deși negase acest lucru, în urmă cu trei luni. În plus, tenismenul iberic, retras din activitate în noiembrie 2024, a lăsat de înțeles că Federer, și nu Djokovic va rămâne în memoria sa drept cel mai important competitor pe care l-a avut în carieră.
Rafael Nadal: „Roger a fost marele meu rival, iar acum îmi e prieten apropiat.”
După ce a apărut alături de Federer într-o campanie publicitară pentru Louis Vuitton, Nadal a declarat următoarele:
„Sunt foarte mândru să fac parte din asta, mai ales când o împart cu Roger, care a fost marele meu rival, iar acum îmi e prieten apropiat.
În cariera mea, am obținut mai multe lucruri decât mi-aș fi imaginat vreodată. Moștenirea pe care o lăsăm ca ființe umane reprezintă cele mai importante valori,” a declarat Rafael Nadal, conform Daily Mirror.
„Nu l-aș considera prieten. Dar e o persoană familiară cu care am o relație grozavă,” declara Nadal despre Federer, pentru La Sexta, în urmă cu trei luni.