Naomi Osaka refuză propunerea radicală a lui Stefanos Tsitsipas și se amuză de grec: „El vrea cumva să joace 9 seturi?”
Naomi Osaka i-a răspuns lui Stefanos Tsitsipas, după ce acesta a propus introducerea formatului 3/5 seturi în tenisul feminin.
Stefanos Tsitsipas este o prezență atipică în circuitul ATP. Dincolo de jocul elegant, în care reverul său lovit cu o mână strălucește, tenismenul grec în vârstă de 23 de ani face frecvent declarații intrigante, care atrag numeroase replici din partea colegilor din circuit.
Într-o ultimă intervenție, jucătorul din Grecia (5 ATP) a susținut introducerea formatului de 3/5 seturi în proba feminină individuală a turneelor de mare șlem. Declarația vine în contextul egalizării premiilor financiare primite de bărbați și femei în urma rezultatelor obținute în Grand Slam-uri.
Stefanos Tsitsipas: „Poate că și femeile ar putea să joace 3/5 seturi.”
- Naomi Osaka și Stefanos Tsitsipas sunt în sferturi, respectiv optimi la Miami. Japoneza se va duela cu finalista Australian Open, Danielle Collins, în timp ce grecul va primi replica revelației sezonului, Carlos Alcaraz.
„Nu vreau să isc controverse, dar sunt mulți oameni de știință și statisticieni care mi-au spus că femeile au anduranță mai bună decât bărbații. Nu știu. Poate că ar putea să joace și ele trei din cinci seturi,” a fost declarația făcută de Tsitsipas la Miami care a făcut vrie în presă, conform Kiran Gupta.
Întrebată dacă i-ar plăcea să joace în format trei din cinci seturi, Naomi Osaka a răspuns: „Tsitsipas vrea să joace nouă seturi? Dacă încearcă să-mi prelungească meciurile, o să i le prelungesc și eu pe-ale lui. Dar stați. A fost întrebat despre asta sau a adus el vorba?” a fost nedumerirea sportivei japoneze.
Naomi Osaka: „Tipul ăsta e amuzant. Asta ar schimba structura tenisului.”
Când a aflat că Tsitsipas a adus vorba, fără să fie întrebat de jurnaliști, Naomi Osaka a oferit o replică intrigantă: „Tipul ăsta e atât de amuzant. Nu știu. Simt că asta ar schimba structura tenisului. Jucătoarele vor începe să facă lucrurile diferit în sala de forță și probabil va dura mult timp până ar fi implementată.
În orice caz, e vorba despre un bărbat care vorbește despre un sport feminin, așa că nu cred că ideea lui va avea sorți de izbândă,” a adăugat Osaka.
Stefanos Tsitsipas are locul 3 ATP drept cea mai înaltă clasare a carierei și 7 titluri în palmares, între care trofeul de la Monte Carlo (2021) ca reper suprem al succesului său în tenis.
De partea opusă, Naomi Osaka este cvadruplă campioană de Grand Slam și are trofee câștigate la Indian Wells, Osaka și Beijing. 25 este numărul săptămânilor petrecute de Naomi Osaka în poziția de lider WTA.
Naomi Osaka was amused when told today in press about Stefanos Tsitsipas' suggestion that women could play best-of-five at Slams. pic.twitter.com/GQYFmq7qw2
— Ben Rothenberg (@BenRothenberg) March 28, 2022
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News