Nick Kyrgios, eliminat din Cupa Diriah, dar lăudăros: ce a putut să-i spună unui jurnalist care l-a dezaprobat

Nick Kyrgios, eliminat din Cupa Diriah, dar lăudăros: ce a putut să-i spună unui jurnalist care l-a dezaprobat Tenis

Nick Kyrgios l-a luat la rost pe jurnalistul Mike Dickson, după ce acesta s-a plâns de imaginea de ansamblu a tenisului mondial, în luna decembrie a anului 2022. 

Turneul de tenis Diriah este transmis LIVE pe VOYO.ro!


Nicholas Kyrgios a admis public că nu poate rata oferta de a câștiga o sută de mii de dolari americani, prin participarea la turneul de tenis Diriah, din Arabia Saudită.

  • Nk

Sportivul australian a reacționat însă pe Twitter, când un jurnalist al publicației Mail Sport s-a declarat dezamăgit de priveliștea „Sportului Alb” în luna decembrie, în care câțiva jucători au participat la un demonstrativ în Federația Rusă, iar o altă serie de jucători s-a deplasat în Arabia Saudită în principal din motive financiare, punctează Mike Dickson. 

Nick Kyrgios, eliminat de Cameron Norrie, în primul meci jucat în Arabia Saudită

„Tenisul de luna asta: câțiva jucători au călătorit în Rusia, pentru un demonstrativ; alții s-au aplecat pentru bani, în Arabia Saudită. Wimbledon a fost amendat pentru că a luat poziție în privința Ucrainei. Ce timp să fii în viață!”, a scris jurnalistul britanic Mike Dickson, atrăgându-i atenția australianului Nick Kyrgios.

„Ai vreo problemă cu faptul că jucăm în Arabia Saudită? E prea frumos?”, a replicat Nick Kyrgios, pe un ton acid.

„Sunt sigur că e frumos, din locul în care privești tu,” i-a răspuns Mike Dickson finalistului turneului de la Wimbledon.

„Ce acid ești! Nu e nevoie să te dai cu fundul de pământ pentru că eu fac bani frumoși din munca mea. Mergi mai departe,” i-a transmis Nicholas Kyrgios jurnalistului Mike Dickson, care a concluzionat dialogul, spunând: „Mă bucur pentru tine.”

Nick Kyrgios a fost învins de Cameron Norrie în primul meci jucat în Arabia Saudită, scor 10-6, 10-6. 

Sumele ireale puse în joc în competiția de tenis Diriah, transmisă în direct pe Voyo.ro

Întrecerea se va încheia cu un singur câștigător, care va pune mâna pe marele premiu, în valoare de $1 milion.

Finalistul va câștiga $500,000, iar semifinaliștii, $250,000.


Turneul de tenis Diriah din Arabia Saudită reunește cinci dintre jucătorii care alcătuiesc top 10 ATP - Stefanos Tsitsipas, Daniil Medvedev, Andrey Rublev, Taylor Fritz și Hubert Hurkacz -, cărora li se adaugă nume-surpriză precum Stan Wawrinka, Dominic Thiem, Alexander Zverev sau Matteo Berrettini.

Toată acțiunea poate fi urmărită în direct pe VOYO.ro!

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!