GALERIE FOTO Nick Kyrgios și-a trasat obiectivul pentru 2023: „Sper să câștig un Grand Slam și să mă retrag!”
Nick Kyrgios plănuiește să joace toate cele patru turnee de mare șlem, în 2023.
Nick Kyrgios (27 de ani, 22 ATP) nu urmează tendința impusă de legendarii Roger Federer, Rafael Nadal și Novak Djokovic, în ce privește longevitatea în „Sportul Alb.”
Tenismenul australian a reușit să câștige, alături de Bianca Andreescu, un meci demonstrativ jucat la dublu mixt, împotriva elevului antrenorului Patrick Mouratoglou, Holger Rune, care a făcut echipă cu Eugenie Bouchard.
Nick Kyrgios vrea să se retragă în 2023, dacă va câștiga un trofeu de mare șlem
După încheierea partidei însă jucătorul de la antipozi a abordat conferința de presă cu stilul său autentic, neferindu-se de adevărul dur, prin care anunță că s-ar retrage imediat, în cazul în care ar reuși performanța de a deveni campion de Grand Slam, în proba de simplu.
„Sper să pot câștiga un Grand Slam și să mă retrag,” a spus Nick Kyrgios, în fața jurnaliștilor, notează Tennis Majors, lăsând de înțeles că finala jucată la Wimbledon, în vara anului 2022, ar putea să fie doar preambulul unui turneu major senzațional făcut de australian, în 2023.
În ianuarie 2022, Nicholas Kyrgios și-a adjudecat primul titlu de campion de Grand Slam din carieră, dar în proba de dublu masculin, alături de prietenul său din copilărie, Thanasi Kokkinakis. Cei doi s-au impus în minim de seturi, în finala Openului Australian.
"Hopefully I can win a Slam and just retire."
Nick Kyrgios ambitions for 2023 pic.twitter.com/K7tGX2B1OS
— We Are Tennis (@WeAreTennis) December 20, 2022
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News