NEWS ALERT Noi acuzații pentru Simona Halep! A fost prinsă cu nereguli în pașaportul biologic
Simona Halep a fost acuzată de a doua încălcare a regulamentului antidoping, din cauza “neregulilor în paşaportul său biologic”.
“Agenţia Internaţională de Integritate a Tenisului (ITIA) confirmă că jucătoarea română de tenis Simona Halep a fost acuzată de încălcare suplimentară şi separată a Programului antidoping de tenis (TADP), legată de nereguli din paşaportul biologic al sportivului (ABP).
Simona Halep, noi acuzații în scandalul de dopaj!
Simona Halep a fost suspendată provizoriu din octombrie 2022, ca urmare a testării pozitive pentru substanţa interzisă Roxadustat la US Open în august anul trecut”, se arată într-un comunicat postat de ITIA pe site-ul oficial.
Acuzaţia suplimentară, constând în neregulile din paşaportul biologic, s-a bazat pe o evaluare a profilului ABP al Simonei Halep de către un grup independent de experţi ABP.
Această acuzaţie este separată şi în plus faţă de cea legată de Roxadustat, din august 2022, care a atras suspendarea provizorie iniţială a Simonei Halep, scrie News.ro.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News