Noul antrenor al Simonei Halep a dezvăluit aspectul la care trebuie să mai lucreze românca

Noul antrenor al Simonei Halep a dezvăluit aspectul la care trebuie să mai lucreze românca Tenis

Simona Halep (32 de ani)  a pierdut în fața Paulei Badosa (80 WTA), scor 6-1, 4-6, 3-6, în primul tur la WTA Miami, primul meci pentru româncă după suspendarea de dopaj.

La scurt timp după eliminarea din turneul american, Simona Halep și-a anunțat noul antrenor, spaniolul Carlos Martinez, care, în trecut, le-a mai pregătit pe Svetlana Kuznetsova, Daria Kasatkina sau Clara Tauson.

Carlos Martinez a vorbit despre colaborarea cu Simona Halep

Într-un interviu acordat în presa italiană, Martinez a vorbit despre colaborarea cu jucătoare română. Totodată, antrenorul a tras concluzia după ce Halep a jucat primul meci oficial după ce TAS a decis să îi reducă suspendarea de la patru ani la doar nouă luni.

Carlos Martinez consideră că fostul lider mondial s-a ridicat la un nivel foarte bun, însă singurul aspect pe care trebuie să îl îmbunătățească este rezistența la efort.

Am urmărit tot meciul și am fost impresionat, pentru că nu a avut timp să se pregătească. Nivelul pe care l-a arătat a fost foarte bun, a avut acea sclipire de campioană. S-a ridicat la un nivel foarte bun, dar nu a avut rezistat până la finalul meciului, pentru că nu a putut să lucreze la acest aspect în ultimele săptămâni. De aceea a fost foarte obosită la final, iar Badosa a jucat foarte bine. A fost un început bun pentru ea, pentru că a putut fi pe teren, fericită și bucurându-se de tenis.

Este prematur să vorbim despre aspectele la care aș vrea să mai lucrez cu ea. Simona are multă experiență, trebuie să ne cunoaștem mai bine. Vom discuta despre cum îi putem reclădi cariera, apoi vom discuta despre aspectele pe care le putem îmbunătăți. Bineînțeles, mi-am făcut deja o idee, dar trebuie să vorbesc cu ea și să ne punem de acord. Sunt o persoană căreia îi place să asculte și să discute cu jucătorii”, a spus Carlos Martinez pentru ubitennis.net.

Carlos Martinez: ”Sunt convins că Halep își va atinge toate obiectivele!”

Antrenorul iberic a mărturisit că este absolut convins că Simona Halep va reveni în vârful ierarhiei din tenisul feminin.

Sunt de acord cu Simona că cel mai important lucru acum este să fie sănătoasă și să își recapete forma. Trebuie să lucrăm foarte bine la jocul ei, dar și la rezistență. Ulterior, peste câteva săptămâni, vom vedea care vor fi obiectivele. Cel mai important este să joace, să se pregătească bine și să își revină la un nivel bun. Odată ce va face aceste lucruri, sunt convins 100% că își va atinge toate obiectivele stabilite.

Sunt sigur că atunci când va atinge cea mai bună formă, va concura cu cele mai bune jucătoare la cele mai bune turnee. Va fi una dintre jucătoarele cu șanse mari la câștigarea unor competiții importante. Acum are nevoie de timp și trebuie să aibă răbdare, dar cu acest tip de jucătoare, când sunt foarte bune, trebuie să te aștepți la orice rezultat. Ambiția pe care Simona o are va fi foarte importantă în a-și atinge obiectivele”, a mai spus antrenorul iberic.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!