VIDEO Novak Djokovic, lovit mișelește de adversar, la Roma: numărul 1 ATP a reacționat pe măsură

Novak Djokovic, lovit mișelește de adversar, la Roma: numărul 1 ATP a reacționat pe măsură Tenis

Novak Djokovic a avansat în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1000 de la Roma. 

Novak Djokovic (35 de ani, 1 ATP) este sfertfinalist al ediției 2023 a Mastersului itailan, dar victoria obținută în detrimentul britanicului Cameron Norrie (27 de ani, 13 ATP) a venit la pachet cu o doză neprevăzută de tensiune.

Numărul 1 ATP l-a depășit pe semifinalistul Wimbledon 2022, scor 6-3, 6-4, după 88 de minute de joc. Lumea tenisului a vorbit însă mai mult despre un moment al meciului decât despre partidă, în general.

  • Novak Djokovic Lovit Cu Bestialitate De Adversar La Roma Numarul 1 Atp A Reactionat Pe Masura

Novak Djokovic, lovit cu o minge, când stătea cu spatele la terenul advers

Clipa de tensiune s-a produs la un schimb de mingi derulat în zona fileului, încheiat cu un smash trimis de Cameron Norrie direct în corpul adversarului său.

Norrie și-a cerut scuze lui Djokovic instant, după ce l-a lovit cu mingea în picior, dar „Nole” s-a întors brusc, arătându-i o privire dură. 


De ce este Djokovic mai bun decât Federer și Nadal: explicația oferită de Victor Hănescu

Reacția lui Novak Djokovic, după momentul tensionat de la Roma

„M-am uitat la reluare când m-a lovit. M-a văzut periferic, pentru mine punctul era terminat... De asta m-am și întors cu spatele la fileu, știam că e gata punctul pentru mine. El poate face asta, e regulamentar, poate să ceară timeout medical înainte ca eu să servesc, poate țipa în fața mea, nu e interzis de regulament, dar nu e fairplay.

Sunt lucruri pe care noi jucătorii le știm, toți din vestiar știm că unele lucruri nu sunt fairplay. Nu se aplică așa ceva pe teren. Îl cunosc de mult timp, este un tip de treabă. Nu înțeleg acest comportament, dar așa stau lucrurile. Tenisul nu e un sport corect tot timpul. El a ales să se comporte așa, eu doar am răspuns. Nu voi permite nimănui să mă trateze așa pe teren, voi răspunde. Ce se întâmplă pe teren, rămâne pe teren. Mergem mai departe,” a spus Novak Djokovic, la conferința de presă organizată după meci. 


Momentul în care Loredana Dinu l-a făcut pe Novak Djokovic să transmită un mesaj în limba română

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!