Novak Djokovic, performanță uluitoare la Australian Open: e primul jucător care reușește așa ceva!

Novak Djokovic, performanță uluitoare la Australian Open: e primul jucător care reușește așa ceva! Tenis

Sârbul de 37 de ani pare a fi inepuizabil la o vârstă la care foarte mulți dintre colegii săi de generație au ieșit „la pensie“ deja.

Cine l-a văzut pe Novak Djokovic jucând poate fi considerat un om norocos. Pentru că, fără nicio exagerare, am fost contemporani cu unul dintre cei mai mari sportivi din istoria omenirii. Iar pentru tenis, Nole e unic. Ceea ce știam deja, având în vedere paginile întregi pe care le-a scris în Cartea Recordurilor.

La Australian Open, sârbul de 37 de ani a mai atins o bornă fantastică, nemaiîntâlnită în tenisul masculin, în Era Open, începută după 1968, când jucătorii profesioniști au intrat în competiții. 

Concret, odată cu victoria obținută în fața lui Carlos Alcaraz (Spania, 21 de ani, 3 ATP), în sferturi, Nole s-a calificat pentru a 50-a oară (!) în semifinalele unui Grand Slam! Doar Chris Evert e peste Djokovic, la acest capitol, americanca având 52 de semifinale de Grand Slam.

Iată cum s-au împărțit prezențele lui Nole, în careul de ași, la întrecerile majore:

*Australian Open: 12 semifinale (10 trofee câștigate)

*French Open: 12 semifinale (3 trofee câștigate)

*Wimbledon: 13 semifinale (7 trofee câștigate)

*US Open: 13 semifinale (4 trofee câștigate)

O altă statistiscă prin care se vede supremația lui Djokovic e cea legată de procentajul meciurilor câștigate pe tabloul Australian Open: 91,7%! La acest capitol, Nole tocmai l-a egalat, în fruntea ierarhiei, pe legendarul Jimmy Connors.

Mâine (ora va fi anunțată, ulterior), Djokovic îl va înfrunta pe neamțul Alexander Zverev (27 de ani, 2 ATP) în semifinalele Australian Open 2025. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!