Roland Garros 2022 | Novak Djokovic: „Alcaraz e extraordinar, dar Nadal e favoritul.” Rafael Nadal: „Eu? Favorit? Nu, deloc.”
Din nefericire, tragerea la sorți i-a plasat pe Rafael Nadal și Novak Djokovic în același sfert de tablou, iar potențialul învingător ar putea juca împotriva spaniolului Carlos Alcaraz, în semifinale.
Tragerea la sorți a tabloului principal de la Roland Garros 2022 s-a încheiat cu rezultatul de a-i fi plasat pe cei mai valoroși tenismeni pe aceeași jumătate.
Rafael Nadal și Novak Djokovic s-ar putea întâlni în faza sferturilor acestei ediții, în timp ce învingătorul l-ar putea întâlni pe Carlos Alcaraz, în semifinale.
Novak Djokovic: „Când vorbim despre Roland Garros, Rafael Nadal e întotdeauna favorit.”
Campion en-titre la Paris, după o finală câștigată de la 0-2 la seturi în fața lui Stefanos Tsitsipas, în 2021, Novak Djokovic îl consideră pe Rafael Nadal principal favorit la câștigarea trofeului, în ciuda succeselor numeroase obținute de tânărul Alcaraz în acest an (titlurile ATP 500 de la Rio și Barcelona, respectiv ATP Masters 1000 de la Miami și Madrid).
„Când vorbim despre Roland Garros și zgură, Rafael Nadal e întotdeauna favorit. E adevărat că Alcaraz a fost extraordinar în acest an.
Cât despre mine, vreau să câștig toate turneele de mare șlem în care sunt implicat. Am încredere în mine însumi, pentru că am mai câștigat aici,” a declarat Novak Djokovic, de două ori campion la Roland Garros, în 2016 și 2021.
„Sunt eu favoritul? Nu, deloc. Sunt unul dintre candidații la titlu. Astăzi, vineri, nu sunt favorit, dar nu știi niciodată ce se poate întâmpla,” a fost replica lui Rafael Nadal, în discuția despre numele principalului favorit la câștigarea RG 2022.
???? J-1 ????
Têtes d’affiche, outsiders, surprises potentielles : focus sur le tableau masculin ???? https://t.co/tiJCUJDgeH#RolandGarros pic.twitter.com/zPSoUgVCEu
— Roland-Garros (@rolandgarros) May 21, 2022
Rafael Nadal, moment hazliu la conferința de presă: „Obișnuiam să fiu cu 30% mai bun decât toți, dar nu mai e cazul acum.”
Un jurnalist l-a întrebat pe Rafael Nadal dacă este de acord cu spusele lui Alexander Zverev, care l-a urmărit pe iberic la antrenamente și a afirmat că jocul său la Paris este cu 30% mai bun decât în restul turneelor.
„Cu 30% mai bun decât în restul turneelor sau cu 30% mai bun decât restul jucătorilor?”, a întrebat Rafael Nadal, stârnind râsetele întregii săli.
„Ar fi frumos să fie așa, nu?”, i-a replicat jurnalistul, după care Nadal a adăugat: „De fapt, am fost, pentru un timp, dar nu mai e cazul,” au fost cuvintele „Regelui Zgurii”, de 13 ori campion la Paris.
King of Clay. King of jokes? ????#RolandGarros | @RafaelNadal pic.twitter.com/DDuHgfxKMV
— Roland-Garros (@rolandgarros) May 20, 2022
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News