"Nu exista nicio sansa sa revin in lot!" Motivul pentru care Sorana Cirstea a renuntat la Fed Cup
Sorana Cirstea si-a anuntat retragerea din echipa de Fed Cup a Romaniei la inceputul lunii decembrie, anul trecut.
Dupa mesajul retragerii, sportiva in varsta de 28 de ani din Tirgoviste nu a mai vorbit pe marginea deciziei, chiar daca mai multe voci din Federatie i-au cerut sa revina asupra deciziei sale.
De curand, intr-un interviu pentru mirceamester.ro, Sorana Cirstea a vorbit pe indelete despre retragerea sa, dar si despre sansele de a reveni in echipa Romaniei. Romanca spune ca a fost deranjata de vocile care au afirmat ca de acum nu mai joaca pentru Romania. "De fiecare data cand am fost apta de joc si sanatoasa, am raspuns prezent si am jucat cu mare drag. Insa am ajuns la un punct in care am simtit ca am dat tot ce am putut pentru echipa asta. Am simtit ca mi-am facut datoria. Eu joc pentru Romania. Am auzit pe cineva care spunea <Gata, s-a retras, nu mai joaca pentru Romania>. Pai de fiecare data cand joc intr-un turneu, langa numele meu sta steagul Romaniei, nu scrie “Strada Jandarmeriei”. Am fost mereu foarte patrioata. Si asta in conditiile in care nu am primit, ca sportiv, nimic de la tara asta. Eventual am primit bete in roate: avand in vedere ca am inceput in Romania, totul a fost mult mai greu. Cu toate astea, am venit mereu la lotul de Fed Cup pentru ca am simtit mereu ca asta e o datorie: in primul rand de cetatean, apoi de sportiv”, a spus Sorana pentru sursa citata.
Mai apoi, ea a vorbit si despre motivul retragerii, dar a mentionat si ca nu mai exista nicio sansa de a reveni in echipa. “Nu mi s-a parut corect ca, daca Fed Cup nu mai este o prioritate pentru mine, sa ocup un loc in lot. Avem destule fete care pot sa castige foarte multa experienta in acea saptamana. De asta am spus ca mi-ar placea sa ajunga la lot si fete mai tinere care sa stea pe langa cele experimentate si sa invete. Nu exista nicio sansa sa revin in lotul de Fed Cup. M-am gandit foarte mult la decizia asta. Nu mai am nici 18 ani, asa ca vreau sa ma concentrez pe turnee", a mai spus Sorana.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News