„Nu știam că pot să devin numărul 1, cineva de la ATP mi-a spus!” „Ucenicul lui Nadal”, Ruud e primul semifinalist de la US Open

„Nu știam că pot să devin numărul 1, cineva de la ATP mi-a spus!” „Ucenicul lui Nadal”, Ruud e primul semifinalist de la US Open Tenis

Tenismenul Casper Ruud din Norvegia este primul semifinalist al Openului American, după o victorie în minim de seturi semnată contra italianului Matteo Berrettini. 

Casper Ruud (23 de ani, 7 ATP) s-a calificat în premieră în semifinalele turneului de la US Open. Tenismenul norvegian a dispus de italianul Matteo Berrettini - semifinalist la New York în 2019 - scor 6-1, 6-4, 7-6 (4), în două ore și treizeci și cinci de minute. Ruud a revenit incredibil, de la 0-3 și 2-5 în setul trei, după un start incredibil de partidă, în care a comis doar două greșeli neforțate până la scorul de 6-1, 5-1, informează Tumaini Carayol

Pe durata celor 155 de minute ale partidei, Matteo Berrettini a greșit neforțat de 39 de ori (22 pentru Casper Ruud), încheind confruntarea cu o diferență negativă totală de 15 puncte, în raport cu cele 103 adjudecate de scandinav. 

  • Ruud Prim Semifinalist Uso

Casper Ruud: „Dacă plec de la New York ca număr unu mondial, voi fi cel mai norocos om.”

„Totul a funcționat în favoarea mea, a fost cel mai bun început de meci făcut vreodată. M-am emoționat la începutul setului trei, pentră lucrurile mergeau prea bine. În acele momente, ai senzația că poți face orice, inclusiv să umbli pe apă, dar după aceea am reușit să revin, concentrându-mă, chiar dacă mi-a fost foarte dificil,” a spus Casper Ruud, în intervuil oferit pe teren, după meci.

Vorbind despre posibilitatea de a deveni primul norvegian din istorie care urcă pe locul întâi al clasamentului ATP, Ruud a răspuns franc: „Nu știam că e posibil, dar cineva de la ATP m-a informat. Bineînțeles că mă motivează suplimentar, iar dacă voi părăsi New York-ul ca număr unu mondial, voi fi cel mai norocos om,” a adăugat tenismenul norvegian. 

Finalist la Roland Garros, Casper Ruud s-a înscris în Academia Rafa Nadal în urmă cu patru ani

„Îl admir pe Rafa. Nu se plânge niciodată. E un exemplu perfect pentru cum să te comporți pe teren. Niciodată să nu renunți, niciodată să nu te plângi. Este idolul vieții mele,” spunea Casper Ruud înaintea finalei întrecerii de mare șlem de la Paris. 

„Casper e un profesionist. Cred că e foarte potrivit pentru tenis. E foarte relaxat, umil și, întotdeauna, bine dispus, pregătit să învețe ceva nou. Cred că l-am putut ajuta puțin în academie. Sunt fericit pentru el, dar mai ales pentru părinții lui. Îi cunosc foarte bine. Nu e surpriză că Ruud s-a calificat în finală,” a punctat Rafael Nadal, cu 13 ani mai în vârstă decât oponentul pe care l-a învins în finala Roland Garros 2022. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!