O nouă dramă în WTA: Maria Sakkari se gândește la retragere, după eșecul suferit în turul 1 la US Open
Maria Sakkari ia în considerare să se retragă temporar din tenis, după confuzia creată de cele patru eșecuri suferite în ultimele cinci meciuri oficiale.
După ce Garbine Muguruza s-a retras temporar din tenis, invocând o lipsă de motivație și de prospețime fizico-psihică, Maria Sakkari este a doua jucătoare de top 10 WTA care ia în calcul această decizie.
Grecoaica (28 de ani, 8 WTA) a fost eliminată în turul întâi al competiției de mare șlem de la US Open de Rebeka Masarova (24 de ani, 71 WTA), scor 6-4, 6-4.
Maria Sakkari ia în calcul o pauză, după eliminarea șocantă de la US Open
„Cele două înfrângeri anterioare cu siguranță au jucat un rol, am fost foarte emoționată. Nu știu ce voi face, chiar nu știu... Poate ar trebui să iau o pauză, sufăr pe teren. Nu pot lua o decizie acum, e greu. Nu am mintea limpede. Am avut emoții, dar am început bine.
Nu știu ce e în neregulă cu mine. Eram condusă cu 4-1, nu jucam foarte bine, dar am făcut ce trebuia să fac. Am continuat să fiu neliniștită, dar nu era ca și cum mi-aș fi pierdut mințile. Nu pot să-mi explic. Este foarte neplăcut pentru mine,” a spus Maria Sakkari, după eliminarea surprinzătoare din runda inaugurală a Openului American, conform Eurosport.
Maria Sakkari, fostă semifinalistă la US Open, în 2021
Fost număr 3 mondial, în primăvara anului trecut, Maria Sakkari are faza semifinalelor drept cel mai bun rezultat atins în carieră, în competițiile de mare șlem.
Sportiva din Grecia a bifat prezența în careul de ași de două ori, în același sezon, 2021, când a jucat semifinale atât la Roland Garros, cât și la US Open.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News