GALERIE FOTO Până unde poate să urce Simona Halep în clasament, după turneul WTA 1000 de la Miami

Până unde poate să urce Simona Halep în clasament, după turneul WTA 1000 de la Miami Tenis

Simona Halep și-a ales turneul WTA 1000 de la Miami ca loc de revenire în circuit, după aproape 17 luni de pauză. 

Organizatorii turneului WTA 1000 de la Miami, în frunte cu fostul tenismen, James Blake i-au oferit Simonei Halep un wildcard de îndată ce au aflat că TAS i-a redus suspendarea de la patru ani la nouă luni.

Sportiva din Constanța a acceptat invitația de a juca la întrecerea WTA 1000 din Florida, programată pentru perioada 19-31 martie și își va afla prima adversară duminică, 17 martie, când va avea loc tragerea la sorți a tabloului principal. 

  • Pana Unde Poate Sa Urce Simona Halep In Clasament Dupa Turneul Wta 1000 De La Miami 7

Simona Halep, în afara clasamentului WTA: poate obține între 10 și 1000 de puncte, la Miami

Admisă în turneul propriu-zis, Halep este sigură că nu va fi nevoită să joace împotriva Soranei Cîrstea, în turul întâi, dar ar putea să primească replica Anei Bogdan, în cazul unui rezultat ghinionist al ceremoniei tragerii la sorți.

Absentă din clasamentul WTA, Simona Halep poate obține între 10 și 1000 de puncte, în competiția de la Miami. 

Trei victorii la Miami o pot urca pe Simona Halep în top 500 WTA „dintr-un singur foc”

Dacă Simona Halep va fi eliminată în primul tur, ea nu va putea intra în top 1000 WTA, dar un singur succes o poate urca până în jurul poziției 800 WTA.

Două calificări consecutive o pot propulsa pe Simona Halep până în zona locurilor 625 - 630 WTA, în timp ce o optime de finală ar putea să o lanseze până în top 500 WTA. 

Dacă ar ieși campioană la Miami, Simona Halep ar avansa până în zona locurilor 70 - 75 WTA

În cazul în care Simona Halep va reveni impresionant în circuitul WTA și va atinge minimum faza sferturilor, la Miami, românca ar urma să urce până în preajma pozițiilor 320 - 325 WTA. 

O semifinală la Miami ar putea să o urce pe Simona Halep chiar în top 200 WTA, după un singur turneu jucat, în timp ce o finală pierdută ar urca-o până în zona locurilor 100 - 115 WTA. 

În scenariul puțin probabil în care ar ieși campioană la Miami, Simona Halep ar urca în top 70 WTA după o singură competiție. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!