GALERIE FOTO Ciorcilă explică de ce este aproape imposibil ca Transylvania Open să devină turneu WTA 500: nu banii sunt motivul

Ciorcilă explică de ce este aproape imposibil ca Transylvania Open să devină turneu WTA 500: nu banii sunt motivul Tenis

Cluj-Napoca ar putea găzdui un turneu WTA 500 în viitor, anunță Patrick Ciorcilă, directorul Transylvania Open. 

Întoarcerea circuitului WTA în China - în ciuda scandalului izbucnit pe seama dispariției fostei jucătoare, Shuai Peng - a crescut dificultatea organizatorilor Transylvania Open de a gasi tunreului un loc în calendarul anual WTA. 

Explicânds situația pe larg, Patrick Ciorcilă a promis că România va avea, în viitor, un turneu WTA 500, însă nu vede posibilă aducerea acestuia în următoarea perioadă, din cauza numărului extrem de limitat al licențelor. 

  • Ciorcila Explica De Ce Este Aproape Imposibil Ca Transylvania Open Sa Devina Turneu Wta 500 Nu Banii Sunt 2

Patrick Ciorcilă are ambiția de a aduce un turrneu WTA 500 la Cluj-Napoca

  • Un turneu de calibru WTA 500 ar garanta prezența celor mai bune jucătoare din top 10 WTA. 

„Cu siguranță am în continuare ambiția de a avea un turneu WTA 500. Am făcut mulți pași în direcția asta. Momentan, nu se poate, nu e nici măcar o treabă legată de partea financiară, nu e vorba de bani.

Aceste licențe de organizare sunt limitate. Ca și cum în campionatul de fotbal ai 16 echipe, drepturile TV se împart la acele echipe, și nu mai poți să vii cu una în plus, pentru că toate echipele ar avea de pierdut, practic,” 

„Sunt sigur că, în viitor, vom avea un turneu WTA 500. Nu știu dacă prea curând, dar, cu siguranță, o să avem, pentru că locația merită,” a spus Ciorcilă, referindu-se la Arena BT din Cluj-Napoca. 

Organizatorii Transylvania Open închiriază o licență WTA, dar doresc să devină proprietari

Vorbind despre modalitatea în care a reușit să organizeze primele trei ediții ale Openului Transilvaniei, Patrick Ciorcilă a lămurit situația, afirmând că este vorba de un contract de închiriere a licenței care a făcut posibilă această scurtă tradiție în anii 2021-2023.

„Închiriem această licență de la o companie din SUA. Sunt doar 2-3 companii care dețin licențe de turneu WTA 250. În momentul de față, închiriem și, în fiecare an, încercăm să ne găsim un loc în calendar. 

Trebuie să fie un turneu care nu se mai ține, cum a fost, în acest an, cazul Wuhanului. Pe termen lung însă este o strategie care nu este sustenabilă și încercăm să avem o licență a noastră, să o cumpărăm, acesta este obiectivul meu. 

Se poate, sunt foarte puține pe piață, foarte puțini cei care vor să le vândă. Sunt 2-3 companii în lume, care valorează sute de milioane de euro, dar există unele care sunt deținute de proprietari privați, cum este domnul Țiriac, în ATP.

Costul unei licențe este de câteva milioane de euro. Licența înseamnă să ai o poziție garantată anual în calendarul WTA,” a explicat Patrick Ciorcilă, la Porsche Center Bucharest.

Ciorcilă, despre organizarea unui turneu WTA: „Nu e un business senzațional. E vorba despre multă pasiune.”

„E vorba despre foarte multă pasiune. Nu pot să spun că e un business senzațional, dar e singura șansă de a păstra acest turneu pe termen lung. 

Anul viitor va fi și o restructurare de calendar, în care turneele WTA 250 vor scădea numeric de la 31 la 21, iar cele de calibru WTA 500 vor fi sporite. 

În fiecare săptămână de circuit, va exista un singur turneu WTA 250 în lume. Nu va mai fi cum a fost acum, când s-a jucat la Monastir și în China, în paralel cu Clujul. 

Avem ambiția să menținem acest turneu, atât timp cât vom avea susținerea autorităților și a oamenilor de oraș, chiar și douăzeci de ani, de ce nu?”, a completat Ciorcilă, în același interviu. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!