Simona Halep, Jannik Sinner și Iga Swiatek au fost toți în prim-planul unor cazuri de dopaj în ultimii trei ani. Cu decizii foarte diferite. Asta în ciuda faptului că, la toți trei, apărarea pentru depistarea unor substanțe interzise în organism s-a bazat pe „contaminare“.

Desigur, substanțele au fost diferite și, din păcate, Halep a comis și o greșeală uriașă: într-o primă fază, n-a pomenit nimic de suplimentul cu colagen care a fost contaminat cu Roxadustat. Constănțeanca și-a adus aminte (!) de acest supliment, abia la o lună după ce a început ancheta privind cazul de dopaj. Această omisiune a fost folosită, ulterior, de ITIA împotriva Simonei. Acest for a cerut suspendarea lui Halep pentru 6 ani, dar s-a mulțumit cu una de „doar“ 4 ani, după judecata Sport Resolutions. Abia după apelul de la TAS, Simona s-a ales cu o suspendare redusă la 9 luni. În realitate însă, până să parcurgă toate etapele în acest dosar, românca a stat departe de tenis aproape un an și jumătate.

Prin comparație, Jannik Sinner s-a ales cu o sancțiune mai mult decât blândă într-un caz similar de dopaj, cauzat de contaminare: a rămas fără niște puncte ATP și fără banii câștigați în urma participării sale la Indian Wells! Iar astăzi, a explodat cazul de dopaj, cu Iga Swiatek în prim-plan, de asemenea, cu o decizie incredibilă, după cum sport.ro a scris aici.

„Ce au găsit la Simona e foarte neplăcut, foarte grav“

Când vezi cele trei decizii, apare o întrebare: de ce la Halep s-a tăiat în carne vie, în timp ce la Sinner și la Swiatek cazurile de dopaj au fost mușamalizate? La această întrebare a răspuns fostul antrenor al Simonei, Firicel Tomai, în dialog cu Fanatik.

Din câte ştiu, după treaba cu Simona Halep au fost mult prea duri şi au consumat şi foarte mulţi bani cu cazul ăsta (n.r. – cei de la ITIA). Şi-au propus să nu rişte, să nu mai fie atât de costisitor şi să nu mai fie atât de drastici. Uite, au pierdut (n.r. – la apelul înaintat de Halep la TAS). Poate dacă nu pierdeau, era altceva. Ei n-au reuşit să convingă. Şi-au schimbat puţin optica. Poate fi şi ăsta un motiv. Pe de altă parte, sunt convins şi am spus-o dintotdeauna, Simona Halep a deranjat mult mai mult decât Iga Swiatek. Și Mouratoglou (n.r. – antrenorul lui Halep în momentul suspendării) a deranjat acolo. E doar o părere. Cred că au deranjat nişte lucruri“, și-a început discursul Firicel Tomai.

Mai departe, acesta a ținut să sublinieze, totuși, că substanțele depistate la cei trei jucători diferă. Și aceasta poate fi o altă explicație pentru că cele trei cazuri au fost tratate cu mare diferență.

I s-a întâmplat acest accident nefericit Simonei Halep, au profitat să fie drastici, dar au primit o lecţie. Şi substanţele contează. Ce s-a găsit la Simona a fost foarte neplăcut, foarte grav. Nu sunt expert, dar substanţa asta cu care a fost găsită Swiatek poate fi din altă clasă“, a concluzionat Firicel Tomai.