Jucătoarea japoneză de tenis Naomi Osaka, fost lider mondial şi mamă din 2023, s-a calificat în prima sa semifinală după 2022 în urma victoriei obţinute în faţa americancei Hailey Baptiste, vineri, în sferturile de finală ale turneului WTA 250 de la Auckland (Noua Zeelandă), dotat cu premii totale de 275.094 de dolari, informează AFP.

Jucătoarea niponă, în vârstă de 27 de ani, cvadruplă câştigătoare de Mare Şlem, a dispus în trei seturi, 6-7 (2/7), 6-1, 6-2, de americanca în vârstă de 23 de ani.

Japoneza n-a mai jucat semifinale din 2022

Pentru prima oară din aprilie 2022, când evolua în penultimul act la Miami, Osaka accede în semifinalele unui turneu. De atunci, jucătoarea niponă a întrerupt tenisul timp de 15 luni pentru a o aduce pe lume pe fiica sa Shai, în iulie 2023, revenind pe teren în ianuarie 2024.

"Obiectivul principal, astăzi, a fost să cred în mine şi să am încredere în mine", a explicat Osaka, a 57-a jucătoare a lumii.

La rândul ei, Hailey Baptiste (92 WTA) a avut nevoie de o intervenţie a terapeuţilor în cursul setului doi pentru o accidentare la o gleznă.

Ce urmează pentru Naomi Osaka

În penultimul act al competiţiei, Osaka va întâlni o altă reprezentantă a Statelor Unite, Katie Volynets sau Alycia Parks.

În semifinale s-a calificat şi americanca Robin Montgomery, care a dispus cu 6-4, 6-4 de compatrioata sa Bernarda Pera. Agerpres