VIDEO Prima apariție a lui Novak Djokovic în Australia: ce mesaje le-a transmis fanilor ieșiți pe străzile din Melbourne
Novak Djokovic va afla dacă va putea participa la Australian Open 2022 abia peste patru zile, în data de 10 ianuarie.
Novak Djokovic și-a făcut prima apariție la Melbourne în 2022. Venit în dreptul ferestrei camerei de hotel în care a fost cazat de autorități, liderul mondial le-a transmis atașamentul său suporterilor, salutându-i, transmițându-le sărutări și formând o inimă cu mâinile.
După circa 9 ore petrecute în aeroportul Tullamarine din Melbourne, Novak Djokovic a fost cazat în Hotelul Park Carlton, fost centru de detenție în care sunt primiți refugiați, dar a găsit puterea să le zâmbească susținătorilor.
Novak Djokovic, cazat alături de refugiați într-un fost centru de detenție
În fața clădirii, fanii numărului 1 ATP s-au strâns pentru a-și manifesta sprijinul în aceste clipe complicate. La orizontul apropiat, Novak Djokovic are de stat încă 4 nopți în acest hotel pentru a aștepta decizia finală cu privire la dreptul său de a participa la Australian Open 2022.
Oamenii legii se vor reuni luni, 10 ianuarie, în jurul orei 03:00, fus orar românesc, pentru a stabili în mod definitiv controversatul caz Novak Djokovic în Australia.
"Les règles sont les règles": l'Australie demande à Novak Djokovic de quitter le territoire pic.twitter.com/OQOWvfQ7gQ
— BFMTV (@BFMTV) January 6, 2022
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News