Australian Open 2025 (12-26 ianuarie) ne arată că, dacă tenisul feminin a fost mereu imprevizibil, plin de surprize, mai nou, și cel masculin furnizează rezultate neașteptate, încă de la primele tururi ale unor turnee importante.

Stefanos Tsitsipas (Grecia, 26 de ani, 11 ATP) a fost mereu un obișnuit al fazelor superioare în primul Grand Slam al anului. Dovadă și faptul că grecul are trei semifinale (2019, 2021, 2022) și o finală (2023) la Australian Open. Acum însă, Tsitsipas a părăsit competiția, după runda inaugurală, doar pentru a doua oară în opt prezențe pe tabloul principal.

După un meci dramatic, de 2 ore și 45 de minute, Tsitsipas (foto) a cedat în fața lui Alex Michelsen (SUA, 20 de ani, 41 ATP): 5-7, 3-6, 6-2, 4-6. Acesta e doar a doua prezență a lui Michelsen pe tabloul principal de la Australian Open. Anul trecut, el s-a oprit în turul III.

Azarenka, o veterană în cădere

Și la feminin s-a înregistrat o mare surpriză. Pentru că aici, tot în turul I, a părăsit competiția Victoria Azarenka (Belarus, 35 de ani, 24 WTA). Aceasta a bifat a 17-a prezență pe tabloul de la Melbourne și a fost învinsă, în turul I, doar pentru a patra oară în carieră. De menționat că Azarenka are două titulri la Australian Open (2012, 2013).

Acum însă, sportiva din Belarus a cedat, fără drept de apel, în duelul cu Lucia Bronzetti (Italia, 26 de ani, 78 WTA), scor 2-6, 6-7.