Rafa Nadal Jr. a venit pe lume! Presa din Spania confirmă vestea anului în viața marelui tenismen iberic

Rafa Nadal Jr. a venit pe lume! Presa din Spania confirmă vestea anului în viața marelui tenismen iberic Tenis

Rafael Nadal și Maria Francisca Perello au devenit părinți în a opta zi a lunii octombrie. 

Marca informează că Rafael Nadal (36 de ani) și Maria Xisca Perello (34 de ani) au devenit părinți în ziua de sâmbătă, 8 octombrie 2022. Soția tenismenului spaniol a născut un băiețel pe care l-au numit după tatăl său, Rafael Nadal Perello.

Rafael Nadal și Maria Perello au devenit părinți, după 17 ani de relație

Perioada complicată experimentată de cuplul Rafael Nadal - Maria Francisca Perello pare să se fi terminat cu bine, în condițiile în care Maria Perello a fost nevoită să petreacă mai multe săptămâni de sarcină în spital, pentru a rămâne sub supravegherea medicilor, preocupați de greutatea bebelușului. 

  • Rafa Nadal Jr A Venit Pe Lume Presa Din Spania Confirma Vestea Anului In Viata Marelui Tenismen Iberic

„Bine ai venit pe lume!”, au fost mesajele transmise de câțiva dintre fanii ibericului Rafael Nadal, pe rețelele sociale. 

Următoarea competiție la care Rafael Nadal va participa va fi turneul ATP Masters 1000 de la Paris, programat pentru perioada 31 octombrie - 6 noiembrie. În funcție de starea sa fizică, Nadal va decide ulterior dacă va participa la Turneul Campionilor, fixat pentru săptămâna 13-20 noiembrie, la Torino. 

Rafael Nadal a mărturisit la Cupa Laver că a fost stresat în ultima perioadă

„Au fost multe speculații în presă despre starea de sănătate a soției mele. Pot să spun că ea este în stare bună. Nu vreau să ofer mai multe detalii.

La nivel personal, am fost destul de stresat în ultima perioadă. Acest aspect contează foarte mult pentru mine, dar am reușit să gestionez foarte bine situația”, a spus Rafael Nadal pentru Marca. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!