FOTO ȘI VIDEO Rafael Nadal a luat decizia în privința turneului de la Wimbledon. Anunțul făcut pe rețelele de socializare
Nadal, hotărâre grea.
Tenismenul spaniol Rafael Nadal a confirmat joi că nu va juca la Wimbledon, cum a sugerat deja după ce a fost eliminat la Roland Garros, şi adăugat că se va concentra pe pregătirea Jocurilor Olimpice, cu turneul din oraşul suedez Bastad ca etapă intermediară, informează EFE.
"În conferinţa de presă de după meciul de la Roland Garros am fost întrebat despre programul meu de vară şi de atunci mă antrenez pe zgură. Ieri s-a anunţat că voi juca la Jocurile Olimpice de vară de la Paris, ultimele mele Jocuri Olimpice", a scris Nadal pe reţelele de socializare.
"Cu acest obiectiv, credem că cel mai bun lucru pentru corpul meu este să nu schimb suprafeţele şi să continui să joc pe zgură până atunci. Din acest motiv anul acesta îmi va lipsi participarea la Wimbledon. Sunt trist că anul acesta nu voi putea experimenta atmosfera extraordinară de la acest turneu incredibil, care va fi mereu în inima mea, şi că nu voi fi alături de toţi fanii britanici care mi-au oferit întotdeauna o susţinere puternică. Îmi va fi dor de voi toţi", a continuat el.
During my post match press conference at Roland Garros I was asked about my summer calendar and since then I have been practicing on clay. It was announced yesterday that I will play at the summer Olympics in Paris, my last Olympics.
— Rafa Nadal (@RafaelNadal) June 13, 2024
"Ca să mă pregătesc pentru Jocurile Olimpice, voi disputa turneul de la Bastad, Suedia. Un turneu pe care l-am jucat la începutul carierei mele şi în care m-am simţit foarte bine atât pe teren, cât şi în afara lui", a spus ibericul.
Competiţia de la Bastad va avea loc în perioada 15-21 iulie, iar Jocurile din capitala Franţei vor începe pe 26. Turneul olimpic se va desfăşura pe terenurile de la Roland Garros, unde Nadal a câştigat 14 titluri.
Căpitanul echipei Spaniei, David Ferrer, a anunţat miercuri jucătorii selecţionaţi pentru JO, printre ei fiind şi Nadal, care va participa atât în proba de simplu, cât şi în cea de dublu alături de Carlos Alcaraz, numărul doi mondial.
Nadal are două medalii olimpice de aur, în proba de simplu, în 2008, şi în cea de dublu în 2016.
With this goal, we believe that the best for my body is not to change surface and keep playing on clay until then. It’s for this reason that I will miss playing at the Championships this year at Wimbledon. I am saddened not to be able to live this year the great atmosphere of…
— Rafa Nadal (@RafaelNadal) June 13, 2024
La sfârşitul lui mai, după ce a fost eliminat de Alexander Zverev în primul tur la Roland Garros, Nadal a spus că este "dificil" să joace la Wimbledon, turneu programat în prima parte a lunii iulie, atât timp cât Jocurile Olimpice de la Paris sunt "principalul său obiectiv".
"Pare dificil. Îmi pare dificil să fac tranziţia pe iarbă pentru a juca la Wimbledon, pentru a reveni apoi pe zgură la Jocurile Olimpice două săptămâni mai târziu", a explicat atunci Nadal.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News