VIDEO Reacția Anei Bogdan, după ce i-a administrat un eșec dureros prietenei Jaqueline Cristian

Reacția Anei Bogdan, după ce i-a administrat un eșec dureros prietenei Jaqueline Cristian Tenis

Ana Bogdan a reușit să revină de la 0-1 la seturi împotriva prietenei Jaqueline Cristian, într-un meci disputat în sferturile de finală ale turneului WTA 125k de la Parma. 

Ana Bogdan (71 WTA) a eliminat-o pe Jaqueline Cristian (107 WTA), scor 4-6, 6-1, 7-6 (1), în sferturile de finală ale turneului de calibru WTA 125k de la Parma.

Imediat după încheierea partidei întinse pe durata a 2 ore și 27 de minute, sportiva născută în Sinaia a vorbit despre relația sa de prietenie cu Jaqueline Cristian, dezvăluind că s-a străduit din răsputeri să uite de amiciție în timpul confruntării din Italia. 

  • Reactia Anei Bogdan Dupa Ce I A Administrat Un Esec Dureros Prietenei Jaqueline Cristian

Ana Bogdan: „A fost un meci dur. Jaqueline joacă un tenis foarte bun, în ultimele luni.

„Suntem prietene, dar când intri pe teren trebuie să te concentrezi pe tine însăți, pe jocul tău, să uiți de numele adversarei aflate de partea opusă a fileului. E foarte dificil, pentru că am făcut atât de multe lucruri împreună.

Ne-am antrenat foarte des, am jucat dublu în aceeași echipă, iar de data aceasta nu mi-a fost ușor. Dar sunt foarte fericită că am reușit să mă calific. A fost un meci cu adevărat dur. Jaqueline joacă foarte bine de câteva luni încoace și îi doresc tot binele din lume,” a declarat Ana Bogdan, în interviul acordat pe teren. 

Unguroaica Anna Bondar (105 WTA) va fi adversara Anei Bogdan, în semifinalele turneului de la Parma. Partida va avea loc vineri, 22 septembrie, de la ora 15:00. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!