Reacția Federației Române de Tenis după ce Simona Halep a fost depistată pozitiv
Preşedintele interimar al Federaţiei Române de Tenis, George Cosac, a declarat că exclude varianta unui dopaj voluntar în cazul jucătoarei Simona Halep, testată pozitiv la substanţa roxadustat.
"Departe de mine gândul că Simona ar putea face aşa ceva, mai ales că a avut o carieră strălucită şi bazată pe muncă. În perioada în care Simona a început ascensiunea şi bătea toate vedetele care dominau tenisul mondial, era verificată cam de 20 de ori pe an. Deci puţin probabil ca cineva să gândească că la rangul ei ar putea să se dopeze. Ea întotdeauna a fost o sportivă care a jucat şi a câştigat corect. Eu exclud varianta dopajului", a declarat Cosac pentru Agerpres.
Ce spune președintele FRT
Oficialul FRT a precizat că până nu există o a doua probă federaţia nu poate lua o decizie în ceea ce priveşte suspendarea sportivei.
"Din punctul meu de vedere situaţia nu este clară. Până nu apare a doua probă, până nu va fi verificat, să se vadă exact ce se întâmplat, nu putem lua noi o hotărâre sau o decizie definitivă", a completat Cosac. El a făcut o paralelă cu un alt caz de dopaj, cel al Laurei Coman, depistată pozitiv la o substanţă, care s-a dovedit ulterior că se afla în corpul sportivei într-o cantitate mult prea mică pentru a putea fi considerat dopaj.
"Acum trei patru ani, când eram preşedintele clubului Dinamo, la fel a căzut ca un trăsnet informaţia că Laura Coman, marea noastră campioană de la tir, că ar fi fost prinsă dopată undeva în America de Sud. Şi până la urmă au constatat că era vorba de mâncare, de ceea ce mâncase ea, un T-bone care era contaminat. Cantitatea era infimă, nu era o cantitate foarte mare care să influenţeze performanţă. Eu cred că şi la Simona este ceva asemănător", a mai spus George Cosac.
Cea mai bună jucătoare română de tenis, Simona Halep, a anunţat, vineri, pe Instagram, că a fost testată pozitiv la un control antidoping, la substanţa Roxadustat.
Anunțul Simonei Halep
''Astăzi începe cel mai dificil meci din viaţa mea: o luptă pentru adevăr. Am fost notificată că am fost testată pozitiv pentru o substanţă numită Roxadustat, într-o cantitate extrem de mică, lucru care a venit ca cel mai mare şoc al vieţii mele'', a scris Halep, fost lider mondial, în reţeaua de socializare amintită.
''În toată cariera mea, ideea de a trişa nu mi-a trecut nici măcar o dată prin minte şi este total împotriva valorilor cu care am fost educată. În faţa unei situaţii aşa de nedrepte, mă simt confuză şi trădată. Voi lupta până la sfârşit pentru a dovedi că nu am luat conştient substanţa interzisă şi am încredere că mai devreme sau mai târziu adevărul va ieşi la iveală'', a mai spus Halep.
Simona Halep, câştigătoarea a două titluri de Mare Şlem, la Roland Garros (2018) şi Wimbledon (2019), a subliniat că în acest caz nu este vorba de titluri şi bani, ci de onoarea sa: ''Nu este vorba de titluri sau bani. Este despre onoare şi despre iubirea pe care am dobândit-o pentru jocul de tenis în ultimii 25 de ani''.
- ''Simona Halep, o jucătoare română de tenis de 31 de ani, a fost suspendată provizoriu conform articolului 7.12.1 din Programul Antidoping din Tenis (TADP)'', a anunţat, vineri, Agenţia Pentru Integritatea Tenisului (ITIA), citată de Reuters.
''Proba a fost împărţită în două şi analiza ulterioară a conţinut FG-4592 (Roxadustat), care este pe lista 2022 a substanţelor interzise a Agenţiei Mondiale Antidoping (AMA/WADA)'', a menţionat ITIA, precizând prezenţa substanţei a fost confirmată la contraexpertiză.
Halep, care ocupă în prezent locul 9 în clasamentul mondial, a fost testată pozitiv la US Open, potrivit APA, românca fiind învinsă în primul tur la New York de ucraineanca Daria Snigur, cu 6-2, 0-6, 6-4.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News