Jannik Sinner (23 de ani, 1 ATP) a pierdut doar cinci game-uri în fața rusului Daniil Medvedev (28 de ani, 5 ATP), în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1000 de la Shanghai.
Liderul ATP - căruia Agenția Mondială Anti-Doping (WADA) i-a cerut o suspendare din tenis între 1-2 ani -, a avansat în penultimul act după numai 80 de minute de joc, la capătul cărora a avut timp să vorbească și despre decizia luată de Rafael Nadal.
Jannik Sinner: „E o veste dură pentru lumea sportului, nu doar pentru iubitorii tenisului.”
Rafael Nadal se va retrage din tenisul profesionist după ce își va fi consumat participarea la turneul final al Cupei Davis, fixat la Malaga, în perioada 19 - 24 noiembrie.
„E o veste dură pentru lumea sportului, nu doar pentru lumea tenisului. Ce pot să spun e că am fost foarte norocos să ajung să îl cunosc personal. E o persoană minunată.
Evident, ca jucător l-am văzut cu toții cât poate să fie de bun. Nouă, tinerilor, ne-a predat lecții de comportament pe terenul de tenis, de gestiune a situațiilor dificile.
„Nadal ne-a învățat cum să ne comportăm pe teren și cum să gestionăm situațiile dificile.”
Ne-a oferit multe emoții când l-am urmărit jucând. De asemenea, a rămas umil, nu s-a schimbat, o dată cu apariția succesului și a reușit să își aleagă oamenii potriviți, în jurul său, dar și să își întemeieze o familie bună.
Sunt multe lucruri pe care ni le-a dăruit. E o noutate greu de digerat, dar, pe de altă parte, totul are un început și un sfârșit. Doar el știe cum se simte,” a declarat Jannik Sinner, întrebat despre decizia de retragere luată de Rafael Nadal, notează Punto de break.
Cu 22 de titluri de mare șlem în palmares se va retrage Nadal din tenisul profesionist. Din aceste reușite, 14 au fost conturate pe zgura de la Roland Garros, performanță care îi oferă numele de „Rege al zgurii.”