Reacția Soranei Cîrstea după ce a fost eliminată în primul tur la Roland Garros: ”Am simțit că mi-a băgat cineva un cuțit!”

Reacția Soranei Cîrstea după ce a fost eliminată în primul tur la Roland Garros: ”Am simțit că mi-a băgat cineva un cuțit!” Tenis

Sorana Cîrstea (30 WTA) a fost eliminată încă din primul tur la Roland Garros, după ce a pierdut în fața Annei Blinkova (55 WTA), scor 3-6, 6-3, 6 (5)-7.

Partida s-a întins pe parcursul a două ore și 27 de minute.

Sorana Cîrstea: ”Am simțit că mi-a băgat cineva un cuțit!”

Chiar dacă s-a aflat în mai multe rânduri în avantaj, Sorana Cîrstea s-a accidentat și nu a reușit să obțină victoria. La finalul partidei, Sorana Cîrstea a povestit cum a trăit confruntarea cu Anna Blinkova.

Cîrstea a dezvăluit că a simțit dureri la călcâi și s-a temut de o accidentare gravă, mai ales că este o problemă care îi dă bătăi de cap de mai multă vreme. 

Nu a fost un meci de care să vreau să-mi amintesc... Am început bine, 3-0. La 3-2 am pus călcâiul, la care am probleme încă din februarie, cumva, nu știu, încercând să plec de la o minge, și am simțit că mi-a băgat cineva un cuțit.

Și, de acolo, a fost un pic complicat pentru că inițial m-am speriat. Apoi am chemat fizio, mi-a pus un tape, am zis, ușor-ușor, să trag de mine pentru că e un turneu important, chit că nu sunt 100%...

A fost un meci pe care l-am avut în mână, am avut foarte multe ocazii, inclusiv în setul decisiv, am avut 6-5, 30 egal, acolo ar fi trebuit să fiu un pic mai atentă, iar în super-tiebreak de la 5-4 am făcut mult prea multe greșeli neforțate, nepermis pentru experiența mea și nivelul meu. Asta este, a fost o zi proastă, o zi dificilă, însă asta este, mergem mai departe”, a spus Sorana Cîrstea, conform Eurosport.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!