Refuzată la gimnastică pentru că era prea înaltă, Elena Rybakina a ales tenisul: 20 de ani mai târziu, e în finala Wimbledon
Elenei Rybakina i-a plăcut tenisul încă de la primul antrenament, iar două decenii mai târziu, pasiunea sa a fost răsplătită cu prezența în prima finală de Grand Slam.
Elena Rybakina (23 de ani, 23 WTA) a povestit în conferința de presă susținută după semifinala turneului de la Wimbledon cum a refuzat să meargă în Statele Unite ale Americii pentru a-și forma o carieră în sport la una dintre cele mai importante universități americane.
Sportiva născută la Moscova a adăugat că nu își poate explica motivul pentru care nu a vrut să se mute în America, dar își amintește că a fost mereu hotărâtă în această privință.
Elena Rybakina este cu 17 centimetri mai înaltă decât Ons Jabeur, adversara din finala Wimbledon 2022
Cât despre frageda sa copilărie, Elena Rybakina a dezvăluit că a făcut gimnastică, alături de sora sa, dar antrenorii i-au comunicat că ar fi fost prea înaltă pentru această disciplină sportivă.
„La vârsta de 3-4 ani, am făcut gimnastică. Mergeam cu sora mea, dar mi-au spus că eram deja prea înaltă pentru acest sport.
Nu știu ce s-a întâmplat la un moment dat, dar sora mea s-a oprit din a mai merge, la fel ca mine. Când am încercat tenisul, sora mea a spus din prima că nu îi place, dar eu am rămas, mi-a plăcut,” a punctat Elena Rybakina, după victoria cu Simona Halep, scor 6-3, 6-3, din semifinalele turneului de la Wimbledon.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News