ROLAND GARROS 2019 | Sorana Cirstea, dezvaluire incredibila! Motivul pentru care a pierdut meciul: "E o accidentare destul de serioasa, o ruptura de gradul trei, de vreo doi centimetri"
Sorana Cirstea a dezvaluit ca a jucat la Roland Garros 2019 cu ruptura de abdomen.
Sorana Cirstea, locul 84 WTA, a fost eliminata in turul al doilea la cel de-al doilea turneu de Grand Slam al anului, Roland Garros, de catre iberica Aliona Bolsova Zadoinov, locul 137 WTA, scor 6-7, 6-7, la capatul unui meci care a durat o ora si 40 de minute de joc.
Sorana a fost condusa de cateva ori cu break de adversara ei, insa a revenit de fiecare data in meci si a jucat un tenis agresiv, insa nu a fost de ajuns pentru a trece de Bolsova Zadoinov, asta pentru ca se confrunta cu probleme de ordin fizic. Jucatoarea nascuta si crescuta la Tirgoviste a dezvaluit dupa meci ca a evolua cu ruptura de abdomen la Openul francez.
Sorana Cirstea, evolutie in conditii speciale la Paris
"Am jucat cu ruptură de abdoment. Mi s-a-ntamplat inca din primul tur, dar am incercat sa trag de mine si sa joc si turul doi pentru ca mi se parea ca am o sansa si un culoar favorabil. E o accidentare destul de serioasa, o ruptura de gradul trei, de vreo doi centimetri. M-a impiedicat sa joc ce voiam", a declarat Sorana Cirstea la Paris, conform Digi Sport.
Romanca in varsta de 29 de ani trebuia in primul tur sa joace contra Petrei Kvitova, insa cehoaica s-a retras inaintea meciului, fapt pentru care Sorana a evoluat contra Kajei Juvan. Ea s-a impus cu ceva emotii, in trei seturi, fiind la “doar 50% din potentialul maxim”, dupa cum Sorana a declarat dupa meci, insa in runda secunda nu a mai putut repeta evolutia din primul tur.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News