VIDEO Rublev a reușit imposibilul pe iarba de la Wimbledon! Adversarul său a crezut că a câștigat punctul
Wimbledon 2023 | Andrey Rublev a reușit o lovitură încântătoare în meciul cu Alexander Bublik.
Rusul Andrey Rublev (7 ATP) a luptat timp de 3 ore și 20 de minute împotriva kazahului Alexander Bublik (26 ATP), pentru a avansa în faza sferturilor de finală ale competiției de la Wimbledon.
Rublev s-a impus în cinci seturi, scor 7-5, 6-3, 6-7 (8), 6-7 (5), 6-4, dar cel mai fascinant a fost modul în care și-a asigurat mingea de meci fructificată.
Andrey Rublev și-a asigurat mingea de meci printr-o lovitură incredibilă
În ciuda unui rever în lung de linie exemplar executat de Alexander Bublik, Andrey Rublev a depus un efort remarcabil, având în vedere oboseala acumulată până în acel punct al meciului, și s-a întins precum o panteră pentru a returna mingea dincolo de fileu.
Bublik a rămas perplex, la fel ca publicul britanic, care crezuse că punctul s-a încheiat, o dată cu lovitura tenismenului din Kazahstan. În punctul următor, Rublev a servit cu brio pentru a tranșa calificarea în sferturi, fază competițională în care îl așteaptă pe învingătorul meciului dintre Djokovic și Hurkacz, întrerupt la 2-0 la seturi pentru sârb.
"That is one of the great shots we've seen here in YEARS!"@AndreyRublev97, take a bow! ????#Wimbledon pic.twitter.com/uEHcbcf1k8
— Wimbledon (@Wimbledon) July 9, 2023
The courtside view of that extraordinary @AndreyRublev97 shot ????#Wimbledon pic.twitter.com/8gsPxgqXik
— Wimbledon (@Wimbledon) July 9, 2023
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News